Razie la 200 de benzinării OMV-Petrom. ANPC a închis 6 și a dat amenzi de 340.000 de lei UPDATE

Razie la 200 de benzinării OMV-Petrom. ANPC a închis 6 și a dat amenzi de 340.000 de lei <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproape 200 de benzinării OMV – Petrom au fost controlate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în toată ţara, în două zile.

Pentru neregulile găsite au fost date amenzi în valoare de 340.000 de lei, iar 11 staţii au fost închise temporar.

De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de peste 30.000 de lei.

Acţiunea amplă de control la reţeaua OMV - Petrom a vizat până acum 197 de staţii, acţiunea fiind în curs la cea mai mare parte dintre acestea. 

“Această acţiune amplă are în vedere dorinţa noastră permanentă de a învăţa de la cei mai buni. Aşa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenţia că nu suntem încă pregătiţi să accedem la toate sistemele lor. În urma acţiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiţi pentru ţara noastră, aşa cum ne aşteptam. Să ridice piatra cel fără de păcat, spune religia creştină. Le oferim acest studiu de caz pentru a ne ajuta prin a ne spune dacă lor le plac imaginile realizate în cadrul acţiunii”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, cu referire la Austria (ţara mamă a OMV) care ne blochează intrarea completă în Schengen.

ADVERTISING

Principalele abateri constatate au fost:

  • lipsa etichetelor de preţ ale produselor, de la raft;
  • folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă;
  • utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare;
  • folosirea unor manometre fără verificare metrologică;
  • comercializarea unor produse neetichetate - fără elemente de identificare;
  • folosirea unor maşini de gheaţă neigienizate, scoase din uz;
  • nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător.
ADVERTISING

Comisarii ANPC au mai descoperit:

  • neconcordanţe între între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat;
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită;
  • comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii;
  • comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie;
  • comercializarea unor jucării care nu erau însoţite de informaţii privind elementele de identificare, vârstă utilizatorilor sau avertismente legate de utilizare
  • comercializarea unor echipamente electrice pentru care nu era afişată taxa de timbru verde;
  • nerespectarea regimului promoţiilor (comercializarea unor produse ambalate multipack, pentru care nu s-a regăsit produsul de referinţă, diferenţa între preţul afişat la promoţie şi cel perceput la casa de marcat);
  • utilizarea unor echipamente de gătire neigienizate sau cu un grad avansat de uzură;
  • folosirea unor ceşti neigienizate, cu urme de produs;
  • utilizarea unor produse cu stare termică schimbată;
  • folosirea unor ustensile neprofesionale în bucătărie şi a unor coşuri de gunoi fără capac.
ADVERTISING

Reacţia OMV

Staţiile OMV Petrom a căror activitate a fost oprită temporar vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condiţiilor solicitate de ANPC, până în prezent fiind redeschise trei dintre acestea, precizează reprezentanţii companiei, la solicitarea Agerpres.

"La începutul acestei săptămâni, ANPC a declanşat controale în reţeaua noastră de staţii din România, cu peste 200 de controale într-o singură zi. Acestea au vizat în principal produsele comercializate în magazinele din staţii, starea mobilierului, curăţenia etc.

În urma controalelor, au fost evidenţiate o serie de deficienţe cum ar fi: gheaţă în frigidere, praf pe unele rafturi, prezenţa cristalelor de zahăr în miere, eticheta incorectă pe baxul de zahăr etc.

Deşi controalele au vizat, în principal, zona de magazine, ANPC a decis oprirea temporară a întregii activităţi în 11 staţii de distribuţie. Staţiile vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condiţiilor solicitate de ANPC. În prezent, au fost redeschise 3 dintre acestea", a subliniat sursa citată.

În ceea ce priveşte pompele, reprezentanţii OMV Petrom au menţionat că acestea sunt verificate şi avizate periodic de către autoritatea de stat cu atribuţii în verificarea şi autorizarea metrologică a pompelor de carburant, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală (BRML).

"Până la acest moment nu au fost identificate abateri peste norma impusă de legislaţia specifică", au punctat aceştia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇