Rafila caută soluții pentru contractul cu Pfizer: Ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze

Rafila caută soluții pentru contractul cu Pfizer: Ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sunt şanse să se ajungă la o înţelegere cu unul dintre producătorii de vaccinuri antiCovid comandate în pandemie, pentru a se încheia amiabil contractul, dar pentru Pfizer încă se căută soluţii, pentru că ”ar trebui să mai luăm 27 de milioane de doze”.

”Noi am schimbat modul de finanţare a programului, în sensul că vaccinul împotriva gripei este în momentul de faţă compensat integral, pentru pacienţii cu boli cronice, care erau eligibili şi înainte şi parţial pentru alte categorii.

ADVERTISING

Este un lucru extrem de important şi se întâmplă şi în România, cum se întâmplă în toate Uniunea Europeană, cine doreşte să se vaccineze împotriva gripei merge la farmacie, îşi procură vaccinul pe care i-l administrează medicul de familie sau sunt situaţii unde se poate vaccina chiar la farmacie”, a afirmat ministrul Sănătăţii, luni, într-o conferinţă de presă la Braşov.

În privinţa vaccinului antiCovid, ministrul Rafila a arătat că ”România s-a oprit din achiziţie”.

”Am mai luat o tranşă anul trecut, când trebuia să luăm şi vaccin pediatric pentru că au existat mulţi, foarte vehemenţi, care cereau şi vaccinul pediatric şi a trebuit să cumpărăm o tranşă de 3 milioane de doze, anul trecut. A fost ultima tranşă pe care am achiziţionat-o, cu Pfizer, conform contractului, ar trebui să mai luăm în total 27 de milioane de doze pe care nu le-am luat, nu am semnat niciun document, nici cu Comisia şi nici cu producătorul”, a explicat Rafila.

ADVERTISING

Ministrul a menţionat că au existat foarte multe discuţii cu producătorul să se găsească o soluţie.

”Eu nu pot, nici din punct de vedere al poziţiei pe care o am şi nici din punctul de vedere al medicului de sănătate publică, să mă gândesc că luăm milioane de doze de vaccin pe care nu le folosim. Trebuie găsită o soluţie convenabilă din punct de vedere juridic”, a mai arătat Rafila, el adăugând că ”în prima parte a anului 2021, printr-un memorandum semnat de premierul Cîţu, la propunerea miniştrilor Sănătăţii de la acea vreme Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, au fost solicitate de către România aceste cantităţi foarte mari de vaccin”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇