„Punguța cu 2 cărți” – 10.000 de copii săraci vor primi cărți pentru acasă

„Punguța cu 2 cărți” – 10.000 de copii săraci vor primi cărți pentru acasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociația OvidiuRo și Kaufland România lansează „Punguța cu 2 cărți” – un proiect care încurajează lectura începând de la naștere, astfel încât și copiii din familii defavorizate să beneficieze de stimulare cognitivă în primii ani de viață.

Proiectul va fi implementat la nivel național, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene, în cele mai sărace comunități rurale și urbane, acolo unde profesorii își doresc să susțină proiectul, pe bază de voluntariat.

Obiectivul este ca un număr cât mai mare de copii de 0-3 ani din familii sărace să fie expuși la cărți ilustrate adecvate vârstei și, de asemenea, de a discuta cu părinții lor despre importanța educației timpurii, a frecventării grădiniței și a cititului împreună.

ADVERTISING

10.000 de copii din familii defavorizate, cu vârsta între 1-2 ani, vor primi pentru acasă o Punguță cu două cărți ilustrate și o surpriză, adecvate vârstei antepreșcolare

„Este foarte important să le citim copiilor, încă din primii ani de viață, beneficiile cititului pentru cei mici fiind numeroase, cu efecte importante asupra capacității lor de învățare de mai târziu. Din cărți, copiii învață de trei ori mai multe cuvinte decât dintr-o conversație, de aceea ne dorim să le oferim și să le citim cât mai multe cărți. Suntem onorați și bucuroși să lansăm, pentru al doilea an consecutiv, acest proiect care vine în sprijinul copiilor din comunitățile defavorizate. Fiecare copil merită o poveste și fiecare părinte merită să știe cât este de importantă lectura pentru copilul său”

Patricia Pușchilă, director operațiuni Asociația OvidiuRo
ADVERTISING

Prin implicarea civică activă, atât a companiilor cât și a organizațiilor neguvernamentale, copiii din medii defavorizate primesc șanse reale pentru un viitor mai bun, în care cercul sărăciei să poată fi rupt și educația să aibă un rol primordial.

OvidiuRo
Foto: Foto: Asociația OvidiuRo

„Ne bucurăm să derulăm proiectul Punguța cu 2 cărți împreună cu Asociația OvidiuRo. Noi salutăm inițiativele educaționale, în special dacă au o abordare integrată și cât mai timpurie. Cititul zi de zi, începând chiar de la naștere, ajută la dezvoltarea intelectului, imaginației, a memoriei și pune bazele unui vocabular bogat”

Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland Romania
ADVERTISING

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Toate programele asociației se desfășoară sub umbrela Fiecare Copil Merită o Poveste.

Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, în vigoare începând cu februarie 2016.

Ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România, oferind materiale educaționale și formând profesorii pentru a valorifica aceste resurse. 

De la înființarea sa, în 2004, beneficiarii direcți ai asociației au fost 55.000 de copii preșcolari, 7.000 de profesori. Peste 100.000 de frați și surori ai copiilor din programele asociației au fost beneficiari indirecți, alături de 18.000 de părinți, iar peste 200.000 de cărți au fost oferite și citite copiilor. Mai multe informații se regăsesc pe https://www.ovid.ro/

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 8 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.

Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială.

Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇