Primul tramvai produs la Astra pentru Bucureşti a plecat spre Capitală

Primul tramvai produs la Astra pentru Bucureşti a plecat spre Capitală
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primul tramvai fabricat la Astra Arad din lotul de 100 contractat de Primăria Bucureşti a fost încărcat, luni, pe două trailere şi a plecat spre Capitală, unde va intra în probe pe traseu peste câteva zile, urmând ca din august să intre în circulaţie regulată pe cea mai aglomerată linie.

Preşedintele Grupului de firme Astra Arad, Valer Blidar, a declarat că garnitura va circula pe linia 41.

"Astăzi se împlinesc 12 luni de când am semnat contractul, care prevedea ca în primele 12 luni să realizăm din punct de vedere tehnic tramvaiul, apoi în următoarele două-trei luni să facem testele, astfel încât din luna a 15-a să poată fi livrat şi pus în funcţiune în Bucureşti.

ADVERTISING

Suntem în luna mai, ne-am încadrat în termen. Testele şi punerea în funcţiune în Bucureşti nu vor dura trei luni, deci vom pune tramvaiul în funcţiune mai devreme.

Mai mult, în perioada mai - august când nu avem prevăzute livrări, noi totuşi vom livra, pentru că mai avem opt - nouă tramvaie în stadiul final, în hale.

Din punctul nostru de vedere, suntem pregătiţi să ducem acest contract la sfârşit, fără probleme, sperăm noi fără probleme. Dacă anumiţi furnizori din Germania, Austria sau Franţa nu ne vor crea probleme, la noi nu sunt probleme. Primul depou pentru care se va livra tramvaie este cel din Militari, pentru linia 41, care este cea mai lungă linie şi cea mai aglomerată", a spus Valer Blidar.

ADVERTISING

El a declarat că tramvaiele oferă "toate condiţiile pe care le îndeplineşte un tramvai modern din orice ţară din Europa de Vest".

Din luna august, fabrica din Arad va livra Capitalei câte patru tramvaie pe lună.

🟢Azi a plecat de la Arad spre București primul tramvai din lotul celor 100 achiziționate de Primăria Capitalei. După probele tehnice, acesta va circula pe linia 41. 🟢Până la sfârșitul anului vor fi livrate încă 16 tramvaie. Este vorba despre tramvaie din gama de 36 m, care vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii.🟢Mulțumim colaboratorilor de la Astra Vagoane Călători pentru seriozitate și pentru promptitudinea livrării.

Publicată de Nicușor Dan pe Luni, 30 mai 2022

Primul tramvai produs la Astra pentru Bucureşti a plecat spre Capitală

Contract semnat în 2021 cu Astra are o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇