Primăria Capitalei instalează 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului

Primăria Capitalei instalează 44 de senzori pentru monitorizarea calității aerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Capitalei a început, alături de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, instalarea a 44 de senzori pentru monitorizarea calităţii aerului la spitale şi unităţi de învăţământ din întregul oraş.

Potrivit unui comunicat al Municipalităţii, scopul acestor senzori, care vor măsura particulele în suspensie (PM10, PM2,5 şi PM1) şi dioxidul de azot (NO2), este de a identifica mai bine sursele de poluare şi de a contribui la analiza efectelor poluării asupra sănătăţii cetăţenilor.

Iniţiativa este susţinută de Parteneriatului pentru Oraşe Sănătoase, o reţea globală alcătuită din 70 de oraşe din întreaga lume, ce are drept scop salvarea vieţilor prin prevenirea bolilor netransmisibile precum cancerul, afecţiunile cardiace şi respiratorii.

ADVERTISING

Primii 24 senzori au fost deja montaţi. Restul de 20 de senzori vor fi instalaţi treptat în următoarele două săptămâni şi vor fi conectaţi la platforma online dedicată acestui proiect, astfel încât datele furnizate să poată fi consultate în timp real de cetăţeni pe site-ul Primăriei Capitalei şi pe aerlive.ro.

"Primăria Capitalei, prin Direcţia de Mediu, derulează campanii de măsurări indicative ale calităţii aerului cu autolaboratorul din dotare, în vederea evaluării concentraţiilor de poluanţi atmosferici în diferite zone ale municipiului Bucureşti (artere intens circulate, zone de expunere a populaţiei sensibile etc.) şi colaborează cu autorităţile responsabile în domeniul protecţiei calităţii aerului", precizează sursa citată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇