Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunţat lansarea site-ului Pictamcatedrala.ro – o platformă de sprijin pentru pictarea Catedralei Naţionale.
„Suntem contemporani cu o lucrare mare, iar darul nostru este un dar pentru eternitate. Este o mare bucurie şi o mare şansă să fim contemporani cu această lucrare sfântă, care va dăinui peste veacuri ca laudă adusă lui Dumnezeu şi ca ocrotire a poporului român.
Deja de multă vreme cei care ajută la construirea catedralei şi la pictarea ei sunt pomeniţi aici, la Catedrala Patriarhală Istorică, dar şi la noua catedrală, la Catedrala Naţională, sau Catedrala Mântuirii Neamului.
Să ne ajute bunul Dumnezeu ca, privind icoanele frumoase ortodoxe din această biserică, să ne înălţăm mintea la frumuseţea cea netrecătoare, cerească, din Împărăţia lui Dumnezeu, pentru a ne bucura împreună cu îngerii şi cu Sfinţii", a declarat patriarhul, la finalul predicii din Duminica Ortodoxiei, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
Noul site Pictamcatedrala.ro, care se doreşte "un instrument de vizualizare a picturii în ansamblu", descrie lucrările deja realizate şi modalităţi de sprijin pentru continuarea proiectului de pictură a edificiului.
Site-ul conţine ştiri despre stadiul lucrărilor, fotografii şi filmări din activitatea atelierului în care se pregătesc icoanele în mozaic înainte de montare, precum şi posibilitatea de a dona online.
Site-ul a fost creat și "pentru susţinerea morală a proiectului"
Coordonatorul lucrărilor de pictură, Daniel Codrescu, a declarat, pentru Trinitas TV, că site-ul a fost gândit atât ca să ajute oamenii care vor să participe efectiv prin donaţii, cât şi "pentru susţinerea morală a proiectului, prin construirea unei comunităţi în jurul acestei catedrale".
"Vom avea pe viitor şi un proiect general, în care oamenii să poată accesa, spre exemplu, un sfânt pentru care vor să doneze sau o porţiune din ansamblul care a rămas disponibil pentru donare", a adăugat Daniel Codrescu, conform Agenţiei Basilica.