Locuitorii Parisului au votat în favoarea creării unei zone fără mașini pe o suprafață vastă din capitala franceză.
O majoritate clară a celor care au votat la referendumul de duminică a susținut planul, ceea ce înseamnă că 500 de străzi din oraș vor fi ‘înverzite’ și transformate în zone pietonale.
Ca urmare, până la 10.000 de locuri de parcare ar putea fi eliminate în anii următori, iar șoferii vor fi nevoiți să facă ocoluri, relatează luni dpa.
Doar 4% dintre cei aproape 1,4 milioane de alegători înregistrați au luat parte la referendum. În favoarea măsurilor au votat 66% dintre aceștia, a menționat primarul Anne Hidalgo.
Potrivit municipalității, în săptămânile următoare vor începe consultări pentru a stabili ce străzi vor fi incluse în inițiativa de pietonizare, în principiu urmând să fie circa 25 de străzi per arondisment sau district administrativ.
În total, în Paris sunt peste 6.000 de străzi, dintre care în jur de 220 sunt deja libere de mașini. În unele cazuri, accesul cu mașina nu este permis în anumite zone, cum ar fi lângă școli.
Scrutinul de duminică a fost al treilea referendum pe probleme de transport în Paris din ultimii ani, după cele care au dus la interzicerea trotinetelor electrice, în aprilie 2023, și la creșterea tarifelor de parcare pentru mașinile voluminoase, în februarie 2024.
Parisul a votat: 500 de străzi devin zone pietonale. 10.000 de locuri de parcare desființate
