O companie de stat își mută sediul dintr-o clădire de lux. Chiria scade de la 30.000 la 15.000 de euro pe lună

O companie de stat își mută sediul dintr-o clădire de lux. Chiria scade de la 30.000 la 15.000 de euro pe lună
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) își mută sediul central dintr-o clădire premium din Sectorul 1 al Capitalei într-un imobil aflat în proprietatea companiei de stat Romfilatelia, în Sectorul 5, după ce cheltuielile lunare pentru actualul spațiu au ajuns la aproape 30.000 de euro.

Potrivit conducerii companiei, noua chirie va fi de aproximativ 15.000 de euro pe lună, adică jumătate.

CNIR a devenit complet operațională în 2024, în contextul obligațiilor asumate de România prin PNRR, iar atunci personalul companiei a fost mutat din Palatul CFR într-un sediu modern de pe strada Menuetului. Spațiul oferea sisteme de climatizare, porți de acces și facilități moderne, pentru care compania plătea lunar 149.297 de lei către firma GPP Consultanță Business și Proiectare SRL, deținută de Cristian Boboruță.

ADVERTISING

Directorul CNIR, Gabriel Budescu, a declarat pentru Adevărul că noul sediu va permite reducerea semnificativă a costurilor, iar banii vor rămâne în circuitul bugetului de stat.

„Estimăm că ne mutăm undeva la jumătatea lunii iunie. Ca preț, va fi undeva la jumătate față de cel actual: 15.000 de euro, față de 30.000 de euro. Diferența e că plătim tot către stat și cred că de aici vine și prețul, pentru că pe piața liberă nu găseai la nivelul ăsta”, a spus Budescu.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, noul spațiu oferă condiții similare cu cele ale actualului sediu.

„Avem mobilier inclus, însă nu este inclusă partea de curățenie și nici cea legată de cartelele magnetice. Există sistem de acces, probabil va trebui să cumpărăm noi cartelele, dar acestea sunt chestiuni insignifiante în raport cu totalul contractului”, a explicat directorul CNIR.

CNIR caută un sediu permanent

Conducerea companiei spune că își dorește pe termen lung un sediu permanent și analizează posibilitatea preluării unei clădiri abandonate de pe Calea Griviței.

ADVERTISING

„Am identificat o clădire pe Calea Griviței, abandonată cel puțin din 2009. Terenul este în proprietatea CFR, iar clădirea aparține altei companii. Deși este abandonată, este foarte greu să o preiei, să o consolidezi și să o faci funcțională”, a afirmat Gabriel Budescu.

Acesta a precizat că au fost deja începute demersurile administrative pentru clarificarea situației juridice a imobilului și pentru eventuala preluare a acestuia.

„Suntem deschiși inclusiv la consolidare, dacă este cazul, avem cu ce și avem cu cine. Clădirea am identificat-o întâmplător, mergând cu mașina. Am verificat ulterior situația în cadastru și am constatat că nu este înregistrată, ceea ce indică faptul că aparține statului”, a declarat directorul CNIR.