Revenim la normal? Numărul deceselor din România se apropie de nivelul anterior pandemiei

Revenim la normal? Numărul deceselor din România se apropie de nivelul anterior pandemiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul persoanelor care au murit în luna ianuarie 2022 (indiferent de cauză) este aproape de nivelul înregistrat înainte de pandemie.

Potrivit Institutului Național de Statistică, numărul deceselor înregistrate în ianuarie a scăzut atât față de luna ianuarie 2021, cât şi faţă de luna precedentă (decembrie 2021).

Mai exact, 26.315 persoane au murit în ianuarie (13.694 bărbați și 12.621 femei), cu 1.325 de decese (604 bărbați și 721 femei) mai puţine decât în luna decembrie 2021.

Cu toate că cifra încă este mai mare decât în ianuarie 2020 (anterior pandemiei), când numărul lunar al deceselor din România a fost de aproape 25 de mii de persoane, valul 5 al pandemiei, care a debutat în ianuarie 2022, a fost mai puțin mortal decât cele anterioare.

ADVERTISING

Așa cum se vede în graficul de mai jos, în anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie și decembrie față de aceleași luni din anul 2019.

În lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent.

În contextul pandemiei de Covid, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, după o perioadă de descreştere de 5 luni a numărului total de decese (aprilie-august).

ADVERTISING

În ultimele două luni din 2021 și în prima lună din 2022 s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta.

decese
Foto: INS

În luna ianuarie 2022, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani.

La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (71 decese), 20-29 ani (119 decese) și 0-4 ani (121 decese).

decese-grupe-varsta
Foto: INS

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna ianuarie 2022 au avut: boli ale aparatului circulator, tumori, boli ale aparatului respirator.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇