Nicușor Dan vrea să împrumute circa 470 de milioane de euro pentru investiții și plata datoriilor

Nicușor Dan vrea să împrumute circa 470 de milioane de euro pentru investiții și plata datoriilor

Consilierii municipali urmează să dezbată lunea viitoare trei proiecte de hotărâre care vizează contractarea unor împrumuturi în valoare totală de până la 850 de milioane de lei (170 de milioane de euro) pentru refinanţarea datoriei publice locale, dar şi a unui împrumut de 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii. În total circa 470 de milioane de euro.

300 de milioane de euro de la BEI

Unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi prevede contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile externe în valoare totală de până la 300 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu o maturitate de până la 27 de ani, cu o perioadă de graţie de până la cinci ani.

ADVERTISING

Banii se vor folosi pentru finanţarea unor investiţii publice de interes local precum: reabilitarea a 106 kilometri de reţea de termoficare (34,4 milioane euro), achiziţionarea a 250 de tramvaie moderne (75,6 milioane euro), reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai (170 milioane euro), modernizarea depoului Colentina (20 de milioane de lei).

Împrumuturi pentru plata datoriei

Un al doilea proiect prevede contractarea şi/sau garantarea unei finanţări rambursabile interne sau externe în valoare totală de până la 555,1 milioane de lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani.

ADVERTISING

Banii sunt necesari pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucureşti în anul 2015.

Conform raportului de specialitate, în anul 2005, municipalitatea a împrumutat 500 de milioane de euro pe o perioadă de zece ani, printr-o emisiune de euro-obligaţiuni pe piaţa internaţională de capital.

Pentru refinanţarea împrumutului obligatar cu maturitate în 2015, s-au contractat în luna mai 2015 patru finanţări rambursabile sub forma unui program de emisiuni de obligaţiuni municipale pe piaţa internă, în valoare de 2,22 miliarde lei.

ADVERTISING

Potrivit documentului, „se constată necesitatea şi posibilitatea contractării şi/sau garantării unei/unor finanţări rambursabile interne şi/sau externe în valoare totală de până la 555.100.000 lei, în vederea refinanţării datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată în anul 2015".

Al treilea proiect vizează contractarea sau garantarea unor finanţări rambursabile interne în valoare de până la 295.7 milioane de lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani.

Banii vor fi folosiţi pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în anul 2025, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de Municipiul Bucureşti.

Mai exact, este vorba despre un total de 36 de împrumuturi contractate în perioada 2015 - 2023 la diverse bănci comerciale.

Potrivit raportului de specialitate, principalul obiectiv al administraţiei locale îl reprezintă dezvoltarea durabilă a Capitalei. Totodată, atingerea obiectivelor de investiţii menite să asigure „imaginea de capitală europeană necesită importante resurse financiare", care nu pot fi asigurate integral şi exclusiv din bugetul local.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇