Nicușor Dan anunță situația datoriilor: Bucureștiul a trecut, realmente, pe lângă un faliment (Video)

Nicușor Dan anunță situația datoriilor: Bucureștiul a trecut, realmente, pe lângă un faliment (Video)

Nicușor Dan a declarat că, după 2 ani de eforturi susținute, a reușit să stingă toate datoriile curente ale Primăriei Municipiului București (PMB), în condițiile în care a preluat instituția într-o situație de faliment.

„La finele anului trecut am stins datoriile curente ale Capitalei. Am început acest an fără datorii curente. E important, ca să câștigăm încrederea mediului privat, ca să vină să lucreze cu noi. Și vin.

La finele anului trecut am împrumutat 500 de milioane de lei, ca să plătim datoria din termoficare.

ADVERTISING

Am plecat de la datorii curente de 3 miliarde de lei, în 2020. Și de la o listă de 150 de companii care ne popriseră conturile. A fost un efort foarte mare pentru a ajunge în situația de azi.

Bucureștiul a trecut, realmente, pe lângă un faliment. Așa cum RADET a falimentat, în 2019, eram foarte aproape cu STB de aceeași situație. La fel cu spitalele, la fel cu alte servicii... Din cauză că lună de lună, PMB cheltuia mai mult decât avea”, a spus edilul, într-o conferință de presă.

El a precizat că pentru a obține această situație a trebuit să sacrifice investiții și să amâne proiecte pe care le promisese bucureștenilor.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„Deciziile pe care le-am luat au fost dureroase și au afectat în parte unele investiții. Am amânat unele investiții, cum a fost realizarea apărarea de maluri de lac din Herăstrău sau străzi și trotuare sau Pasajul Grigorescu.

Pe de altă parte, desființarea companiilor care produceau mare parte din pierderile PMB au dus la dereglări. Pe Parcuri, oamenii au trecut de la ALPAB la companii. Investițiile au fost afectate. La Compania de Dezvoltare Durabilă oamenii au plecat. Și când aveam nevoie de investiții pe documentații, aveam nevoie de modificare de documentații trebuia să apelăm la externi... A fost complicat.

ADVERTISING

În mod deliberat nu am comunicat subiectul ăsta, în ultimii 2 ani. Și mai ales în primele 2 luni, de la preluarea mandatului. Dacă aș fi fost iresponsabil, aș fi ieșit, în noiembrie 2020, cu această listă. Și în loc de 150 de companii, am fi avut 1.000 de companii care ne popreau conturile. Am discutat cu ei și i-am rugat să ne păsuiască”, a dezvăluit primarul Capitalei.

El a folosit prilejul pentru a-și ataca fosta și viitoarea contracandidată, pe Gabriela Firea.

„Asta înseamnă administrație PSD. Începem să uităm. Unii se gândesc la revenire. Dar asta înseamnă PSD: falimentul RADET, falimentul Primăriei....

Asta înseamnă PSD: Autobuze Otokar cumpărate și neplătite, afacerea Bordei – Costanda. Și servicii neplătite”, a precizat Nicușor Dan.

Situația financiară a Primăriei Capitalei. LIVE de la sediul PMB

Conferință de presă despre situația financiară a Primăriei Capitalei.LIVE de la sediul PMB

Publicată de Primăria Municipiului Bucureşti pe Marţi, 10 ianuarie 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇