Negoiță voia supermarket într-un părculeț din București, dar nu s-a putut. Cine sunt pesediștii care au votat pentru (Video)

Negoiță voia supermarket într-un părculeț din București, dar nu s-a putut. Cine sunt pesediștii care au votat pentru (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Local al Sectorului 3 a blocat, din nou, construcția unui supermarket pe un teren 2.976 mp, la intersecția străzilor Codrii Neamțului și Postăvarului.

Potrivit proiectului de hotărâre supus la vot, în Consiliul Local al Sectorului 3, respectiva suprafață este proprietate privată.

Jurnaliștii de la PressOne au arătat aici că terenul a fost retrocedat în anii 2000 și a ajuns, ulterior, în posesia lui Eugen Stănculescu, proprietarul AutoCobălcescu.

Acesta a defrișat zeci de arbori de pe teren. Întrebat de ce, Stănculescu a declarat că arborii erau uscați și consideră că a făcut un lucru bun când i-a îndepărtat.

ADVERTISING

Terenul nu figurează – în Planul Urbanistic General (PUG) din anul 2000 – ca spațiu verde, ci este subzonă L, destinată locuințelor colective.

Iar asta ar permite – potrivit Primăriei Sectorului 3 – să se construiască o clădire cu subsol, parter și un etaj la care se adaugă un etaj tehnic, pe 45% din cei 2975 mp ai terenului.  

La o simplă privire pe Google Maps, se poate vedea, însă, că acolo a fost amenajat un parc. Asta înseamnă că există de mai multă vreme și suprafețe de spațiu verde.

Parcul Codrii Neamțului
Codrii Neamțului plansa PUD
Foto sus: captură Google Earth,. Foto jos: plansă desenata PUD Codrii Neamțului 13, cu supermarketul care ar urma să se construiască la intersecția străzilor Codrii Neamțului cu Postăvarului

Or, Legea Spațiilor Verzi 24/2007 prevede că orice spațiu verde identificat trebuie înregistrat ca atare.  

ADVERTISING

Mai mulți cetățeni au luat cuvântul la şedinţa de consiliu de azi, susținând că nici ei, nici comunitățile pe care le reprezintă, nu-și doresc această construcție. Dimpotrivă, vor acolo un parc bine întreținut.

Până în anul 2022, un proiect de Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru această construcție a fost, în repetate rânduri, pus pe ordinea de zi de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță. De fiecare dată, a fost respins la vot.

Primăria Sectorului 3 a emis certificat urbanism pe 17 octombrie 2025, iar Direcția de urbanism a instituției a avizat acest PUD în februarie 2026.

ADVERTISING

În ședința Consiliului Local de pe 27 mai 2026, proiectul PUD-ului a fost, inițial, ultimul pe ordinea de zi. A fost mutat pe prima poziție pentru că în sala și online erau mai mulți cetățeni care și-au dorit să ia cuvântul. Printre ei, membri ai grupurilor civice și foști consilieri generali USR, ca Ana Ciceală și Bogdan Stroe.

După câteva zeci de minute, mai multe intervenții ale cetățenilor și răspunsuri ale unora dintre consilierii locali PSD și PMP, în sală s-a creat agitație.

Cu doar 3 voturi pentru, 16 împotrivă și 11 abțineri, proiectul de PUD a fost din nou respins.

votul pentru supermarket in parc

Mai jos puteți vedea cum a votat la acest punct fiecare dintre consilierii locali:

Grupul USR a anunțat, încă dinaintea ședinței, că va vota împotrivă. Grupul PSD a susținut, după vot, că n-a susținut proiectul.

Nu ca grup politic. Au fost consilieri PSD - inclusiv viceprimarul Adrian Cocoș - care au votat împotrivă.

Dar tot de la PSD au venit cele 3 voturi „pentru”, din partea consilierilor locali: Anda Negoiță, Marius Pavel și Mircea Sebeșan.

lista vot pentru supermarket in fostul parc Codrii

Pentru detalii, puteți urmări întreaga dezbatere care ocupă primele 2 ore ale ședinței de Consiliu Local a Sectorului 3 de pe 27 mai 2026:

Ședință ordinară din 27 Mai 2026
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google