Mihaiu, după ce au căzut zeci de copaci în București: Toți aveau cerere de defrișare. Sunt 1.624 de solicitări care așteaptă aprobare de la Nicușor Dan

Mihaiu, după ce au căzut zeci de copaci în București: Toți aveau cerere de defrișare. Sunt 1.624 de solicitări care așteaptă aprobare de la Nicușor Dan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu i-a solicitat, din nou, primarului Capitalei Nicuşor Dan să elibereze avizele pentru defrişarea copacilor din Bucureşti care ar putea reprezenta un pericol pentru oameni, în contextul unei furtuni. Edilul precizează că există 1.624 de solicitări în acest sens, iar „toţi aceşti copaci periculoşi cad, rând pe rând, la fiecare furtună”.

La fiecare furtună, serioasă sau nu, pornesc alarmele interne. Nu ştim dacă o să cadă un arbore sau doi sau zece. Nu ştim dacă o să avem pagube materiale sau, Doamne fereşte, vreo persoană rănită. Echipele stau în aşteptare şi începe cursa prin oraş pentru degajarea pomilor căzuţi.

ADVERTISING

Acum bate vântul destul de puternic, s-au prăbuşit deja patru arbori mari şi avem pagube materiale consistente. Mai multe maşini au fost avariate. Toţi aveau cerere pentru aviz de defrişare. Aceste incidente puteau fi prevenite.

La fiecare furtună, serioasă sau nu, pornesc alarmele interneNu știm dacă o să cadă un arbore sau doi sau zece. Nu...

Publicată de Radu Mihaiu pe Vineri, 19 mai 2023

Primarul USR al Sectorului 2 îi solicită edilului general, încă o dată, să elibereze avizele de defrişare.

„Avem 1.624 solicitări şi toţi aceşti copaci periculoşi cad, rând pe rând, la fiecare furtună”, mai spune Mihaiu.

ADVERTISING

Pompierii din Bucureşti au primit, vineri, zeci de apeluri care semnalau probleme provocate de vântul puternic. În general, este vorba despre copaci căzuţi, dar şi despre bucăţi metalice sau de tablă care stau să cadă. Pompierii intervin la Teatrul Odeon, dar şi la Colegiul Şcoala Centrală. De asemenea, 19 maşini au fost avariate, iar o persoană a fost lovită de un copac căzut.

„Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, până la ora 18:00, ISU B-IF a gestionat 39 de intervenţii în municipiul Bucureşti, pentru îndepartarea a 34 de copaci, 4 elemente de construcţie desprinse de vânt şi o schelă. Au fost avariate 19 autoturisme”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

ADVERTISING

Sursa citată a precizat că o persoană a fost surprinsă de un copac căzut pe Aleea Barajul Sadului, fiind extrasă conştientă şi transportată la spital.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇