Sâmbăta este ultima zi a Săptămânii Mari, când se pomeneşte despre îngroparea trupului lui Iisus şi coborârea la iad cu dumnezeirea pentru a ridica la viaţă veşnică pe cei din veac adormiţi. Totodată, în această seară, Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim în România. În jurul orei 18:30, avionul cu Lumina Sfântă a aterizat pe aeroportul Henri Coandă și urmează să fie distribuită parohiilor din întreaga țară.
Sâmbăta Mare - tradiții și obiceiuri
În noaptea de sâmbătă spre duminică, după miezul nopţii, toţi creştinii merg la biserică aşteptând marea bucurie a Învierii Domnului.
„În noaptea Învierii, ţăranul român lua pasca, dar şi alte alimente - dacă avea - pe care le îndesa într-o desagă spre a fi sfinţite la biserică.
După încheierea Sfintei Liturghii, dimineaţa se întorcea acasă cu lumânarea aprinsă şi o stingea de grindă.
După ce mânca sfânta anafură, pasca, ouăle şi celelalte bucate sfinţite la biserică, împreună cu toţi casnicii săi, aşeza masa înfruptându-se din toate cele pregătite din timp şi prelungind, astfel, bucuria de care se împărtăşise la sfânta biserică.
Pe masa sărbătorii de Paşti un loc aparte îl ocupă mielul, care este considerat de etnologi, aliment ritual, dar şi un simbol hristic”, scrie antropologul Ciprian Voicilă, MNŢR.
De asemenea, de vineri seara, de la Prohod, până la slujba Învierii la biserică nu mai trag clopotele.
Paște 2024: Sfânta Lumină e adusă de la Ierusalim
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, anunță News.ro.
Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor.
Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.
În această seară, în jurul orei 19:00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare şi o va aduce în Parcul Catedralei pentru a fi împărţită credincioşilor.
Lumina Sfântă - semnificație
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30. Atunci, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului, amintește Mediafax. Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini.
De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel.
Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică.
Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în 'Capela Îngerului'.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.