Localitatea cu cea mai mare rată de incidență a infecțiilor cu Covid din România

Localitatea cu cea mai mare rată de incidență a infecțiilor cu Covid din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cea mai mare incidenţă cumulată a îmbolnăvirilor de coronavirus se înregistrează în localitatea Şiştarovăţ din judeţul Arad.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat pentru News.ro că localitatea are doar 350 de locuitori şi 52 de cazuri confirmate, toate fiind într-un centru de recuperare.

”Punctual, în privinţa unităţilor administrativ-teritoriale (din zona roşie - n.red.), precizăm că majoritatea au o populaţie de sub 1.500 sau chiar sub 1.000 de locuitori, fapt ce poate duce la creşterea coeficientului cazurilor raportate la o mie de locuitori.

ADVERTISING

Situaţia epidemiologică este analizată de DSP Arad pentru fiecare localitate în parte pentru a vedea dacă există o situaţie de răspândire comunitară sau sunt cazuri izolate.

De exemplu, toate cazurile pozitive înregistrate în comuna Şiştarovăţ provin dintr-un centru de recuperare situat în satul Cuveşdia, unde persoanele pozitive sunt în izolare, în cadrul centrului, conform reglementărilor legale în vigoare”, a declarat Lucian Cozma.

ADVERTISING

În 8 localități școala se va face doar online

Opt localităţi din judeţul Arad sunt în zona roşie, iar DSP analizează situaţia în privinţa debutului anului şcolar.

”Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad analizează datele epidemiologice existente, în vederea luării deciziilor pentru începerea în maximă siguranţă a noului an şcolar. Situaţia pentru fiecare unitate de învăţământ va fi prezentată Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care va emite o hotărâre în baza propunerilor venite dinspre cele două instituţii amintite”, a mai declarta Lucian Cozma.

ADVERTISING

Cele opt localităţi din judeţul Arad aflate în zona roşie sunt: Şiştarovăţ, Pleşcuţa, Moneasa, Dezna, Buteni, Conop, Barsa, Taut. Alte 16 localităţi sunt în zona galbenă.

În judeţul Arad, de la debutul pandemiei de coronavirus au fost depistate 2.034 cazuri, dintre care 5 în ultimele 24 de ore.

Iată AICI lista completă cu situația din fiecare județ


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇