Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă (USR PLUS), l-a acuzat pe premierul Florin Cîțu, într-o declarație de presă susținută sîmbătă după amiază, că nu a alocat la timp fonduri pentru Sănătate și ministerul nu mai are bani nici pentru personalul medical, nici pentru spitale sau anumite programe. Mihăilă a mai spus că actuala lipsă de bani în Sănătate este rezultatul iresponsabilității lui Florin Cîțu, care a preferat să aloce banii către PNDL3, în detrimentul nevoilor din Sănătate.
”Domnul prim ministru spune că nu înțelege cum de personalul din centrele de vaccinare nu e plătit, deși știa încă din aprilie că nu sunt bani.
Pe 28 aprilie l-am informat printr-o adresă că nu sunt suficienți bani pentru salarii, pentru programe de sănătate și pentru acțiuni prioritare (care finanțează Terapiile Intensive din Spitale, printre altele) și pentru plata personalului din centrele de vaccinare.
De exemplu, în ceea ce privește salariile, i-am atras atenția că personalul a crescut odată cu suplimentările în Serviciile de Ambulanță, în DSP-uri și în UPU.
Am explicat că în ceea ce privește programele de sănătate care includ – pe lângă vaccinarea antiCovid – tratamentele pentru copii, tuberculoză și HIV, că mai e nevoie de 630 de milioane de lei pentru a ajunge la nivelul din 2020.
Pentru acțiunile care tratează marii arși era precizat că cei 240 de milioane de lei sunt insuficiente. Fiind alocări mai mici ca în 2020, de fapt.
Pentru personalul de la vaccinare i-am spus că e nevoie de suplimentare. Legal, ministerul nu putea redistribui fonduri din alte părți aici.
Fondurile repartizate prin legea bugetului ne-au ajuns până în luna mai, dacă ne referim la centrele de vaccinare și programele de sănătate.
Deci premierul a avut detaliat încă din aprilie necesarul.
Pe 8 iunie am trimis memorandum la Guvern în care am cerut deblocarea reținerii de 10% din bugetul Sănătății, conform legii bugetului de stat. Era nevoie de bani pentru programele de sănătate.
Premierul știa că eram la fundul sacului.
La discuțiile despre rectificare, l-am informat din nou pe premier. Singurele răspunsruri au fost că se va rezolva la rectificare.
De atunci și până acum am făcut diferite transferuri între programe:
- am făcut modificare pentru a putea plăti centrele de vaccinare. Am mutat banii din ultimele 2 trimestre în primele
- am transferat bani de la pacienții critici pentru a putea plăti vaccinul antituberculoză
- de la acțiuni prioritare s-au transferat bani pentru vaccinul antipneumococic
- am trasferat credite de angajament de la materiale sanitare - 9 milioane de lei - pentru vaccin tetravalent
- am transferat 46 de milioane de lei pentru tratamentul bolnavilor HIV SIDA (pacienții au primit tratament lunar, în loc de o dată la 3 luni, din lipsă de bani)
- am cerut bani din fondul de rezervă prin intermediul MF. Proiectul s-a întors înapoi neavizat
- faptul că azi nu avem personalul plătit, bani pentru ambulanțe și pentru medicamente se datorează doar iresponsabilității premierului Cîțu
- așteptăm rectificarea bugetară din luna august
Mihăilă a mai susținut că ATI-urile din spitale mai au bani pentru a funcționa câteva zile. Și la fel stau lucrurile și în cazul secțiilor care asigură tratamentul pacienților cu arsuri.
Ioana Mihăilă a susținut că inițial a cerut 5 miliarde de lei la rectificare. Dar pentru că premierul i-a spus că va mai face încă o rectificare în octombrie, a revenit asupra sumei pe care a solicitat-o.
„Premierul a prioritizat alocările financiare pentru PNDL 3 în detrimentul alocării pentru unitățile sanitare”, a precizat Ioana Mihăilă.
Întrebată de jurnaliști de ce semnalează abia acum aceste aspecte, Mihăilă a spus că a sesizat din timp problemele celui care le putea rezolva. Adică premierului României.
”Am semnalat aceste probleme. Am transmis adrese la premierul României și Ministerului de Finanțe”, a spus aceasta.
Această reacție a ministrului Sănătății vine după ce tot sâmbătă, cu numai câteva ore înainte, premierul Florin Cîțu declarase că nu înțelege cum de personalul din centrele de vaccinare antiCovid 19 a rămas neplătit.
Reamintim că, după ce Florin Cîțu l-a demis pe ministrul Justiției, Stelian Ion, în coaliția de guvernare a izbucnit o criză. Negocierile au eșuat, iar USR PLUS alături de AUR a depus o monțiune care-l vizează pe premier. Dar PNL îl susține în continuare pe Cîțu.
Ulterior, Dacian Cioloș și Dan Barna au susținut că miniștrii USR PLUS se vor retrage din Guvern. Iar partidul nu va susține un guvern minoritar liberal.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, nu a confirmat că își va da demisia, ci a susținut că aceasta este o decizie care urmează să fie luată la nivelul USR PLUS.
Cele mai importante informații despre criza politică: