Vă propunem un exercițiu de imaginație: cum ar fi să trăiți cu doar 33 de lei pe zi – sau mai puțin? V-ar ajunge acești bani pentru facturi, mâncare, medicamente și alte necesități de zi cu zi?
Aceasta este realitatea pentru 1,06 milioane de pensionari români. Sunt 1,06 milioane de povești de viață; 1,06 de milioane de voci ale căror experiențe nu sunt auzite suficient de des; 1,06 de milioane de bătrâni care se ridică în fiecare dimineață din pat, pentru a-și trăi viața cu pensii mai mici de 1.000 de lei pe lună.
Se cocoșează și mai tare să ajungă pe raftul cel mai de jos al supermarketului. A trecut suspinând pe lângă fructele și legumele proaspete, lactate și carne. Dibuiește printre produsele aflate la 50% reducere și parcă înjură printre dinți. „Ce căutați, doamnă?”, o întreabă o asistentă de magazin. „Voiam niște unt, dar nu aveți la reducere.” Și apoi se întoarce pe călcâie și ia la rând sortimentele de pâine, privind în gol la raftul gol cu cea mai ieftină pâine. Pleacă și de aici și se duce la galantar. „Vreau cel mai ieftin parizer, dar numai trei felii. Sper să-mi ajungă banii, că pensia mea e mică”, recită parcă pentru a mia oară. În spatele ei, un cuplu îi vâră o pâine feliată în coș. „Stați liniștită, e din partea noastră. Haideți cu noi la casă”.
A fost o zi în care generozitatea i-a zâmbit. La cei 76 de ani ai săi, tanti Nina* are constant de luat decizii grele. Să mănânce câte ceva sau să-și ia pastilele? Să meargă la supermarketul din celălalt capăt al Câmpinei pentru promoții mai bune sau să-și facă un ceai cu pâine prăjită? Doamne-ferește să se îmbolnăvească mai tare sau să se strice ceva prin casă. De unde bani?! pare întrebarea retorică, care atârnă ca sabia lui Damocles deasupra capetelor vârstnicilor cu pensii mici ca ea.
Acești pensionari, cât jumătate din populația Bucureștiului, își drămuiesc fiecare bănuț și se străduiesc ca veniturile să le ajungă de facturi, pastile și tratamente, mâncare și îngrijirea locuinței.
Cei mai mulți pensionari cu venituri sub pragul de 1.000 de lei se află în județele Iași (41.785), Dolj (39.859) și Cluj (35.046). Iar la polul opus se află Covasna (9.836), Tulcea (12.199) și Caraș-Severin (13.991), potrivit datelor din martie 2023.
În capitala României, harta pensiilor sub 1.000 de lei pe lună dezvăluie că Sectorul 1 găzduiește cei mai puțini pensionari aflați în această situație (5.403), în timp ce Sectorul 5 se află la polul opus (8.552).
Iar dacă luăm în calcul veniturile mai mici decât 60% din mediana veniturilor adulților din România, atunci numărul total al pensionarilor din țara noastră aflați în risc de sărăcie și excluziune socială ajunge la aproape 1,5 milioane.
Resurse utile pentru pensionarii români
Pensionarea este o perioadă a vieții percepută la noi mai degrabă ca fiind una de singurătate și incertitudine.
Gradul scăzut de alfabetizare digitală, posibilitățile financiare reduse, precum și mobilitatea scăzută îi aduc de multe ori pe pensionari în imposibilitatea de a-și rezolva multe din nevoile emoționale sau sociale, îngreunându-le mult accesul inclusiv la produse și servicii esențiale.
Pe plan emoțional, pensionarea devine pentru mulți oameni o perioadă în care aceștia își pierd speranța în viitor și implicit în orice posibilitate de a trăi mai bine. Așa reiese din cercetarea recentă realizată de Provident.
Există unele proiecte și inițiative care vin în sprijinul pensionarilor în risc de sărăcie și excluziune din țara noastră. Pe platforma invizibilii.ro sunt explicate condițiile în care bătrânii cu pensii mici pot beneficia de ajutoare financiare și sociale, astfel încât viața să le devină puțin mai ușoară.
Lista cu resurse de pe platforma invizibilii.ro conține, printre altele, informații utile despre:
- ajutoarele financiare pentru pensionari;
- sprijinul de 1.400 lei acordat populației vulnerabile pentru facturile la energie în 2023;
- cele 6 tranșe de vouchere sociale de 250 de lei, pentru alimente și mese calde.
Portretul pensionarului român
Traiul familiilor de pensionari din România suferă din pricina discrepanței dintre nevoile înrădăcinate de obișnuință și mijloacele prin care acestea se pot satisface, puternic influențate de schimbările demografice și socio-economice din ultima perioadă.
La 1 ianuarie 2023, conform statisticilor oficiale, 58% dintre persoanele vârstnice din România locuiau în mediul urban, față de 42% în rural.
Creșterea prețurilor reprezintă una dintre problemele majore în cadrul societății și cu atât mai mult în rândul persoanelor vârstnice, care, din pricina imposibilității de a-și mări substanțial veniturile în raport cu noile schimbări economice, se află într-o categorie de dependență. Situație care îi duce la privare financiară și marginalizare socială.
Problemele majore cu care familiile de vârstnici și pensionari se confruntă sunt preponderent legate de lipsa banilor, problemele lor de sănătate sau ale celor cunoscuți și calitatea asistenței medicale primare, însă aceștia sunt deranjați și de poluarea mediului în care trăiesc, conform unei anchete recente realizate de Consiliul Național al Organizațiilor de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice (CNOPV).
Majoritatea consideră că veniturile lor nu sunt suficiente pentru un trai decent, că reușesc să cumpere bunuri alimentare sau nealimentare numai absolut necesare și că veniturile se duc de obicei pe cheltuieli privind întreținerea locuinței și plata datoriilor.
Persoanele vârstnice din România au o calitate scăzută a vieții, caracterizată de multe lipsuri. Cu toate că veniturile de care dispun abia reușesc să acopere cheltuielile zilnice, aceștia susțin că reușesc să se încadreze în bugetul pe care îl au. Cum? Renunță la cumpărarea anumitor alimente, haine, produse electrocasnice sau chiar la îmbunătățirea condițiilor de locuit.
Și devin creativi când vine vorba de a face economii: dau drumul mai rar la TV și la mașina de spălat, folosesc transportul în comun (la care au gratuitate sau reduceri) ori cumpără produse la promoție.
„Când vezi un bătrân că pleacă din magazin cu o pâine și alte două chestii, ți se rupe inima când te gândești că a muncit toată viața… pentru nimic. Că nu-i ajung banii, practic, pentru nimic. Eu sunt un pic mai norocoasă, că am 1.800 de lei pensie. Dar chiar și așa mă descurc greu. Mai ales de când mi-a murit soțul”, spune tanti Ana*, care urmează să împlinească 70 de ani.
„Câte să mai suporte omul?! Uită-te la mine, trebuie să fac pomană și mi s-a stricat și frigiderul, și lada (frigorifică - n.red.). A trebuit să-mi iau un frigider nou în rate, ca să nu mi se strice toate alea pe care le-am cumpărat pentru pomană. Și era frigider nou, abia ieșit din garanție. A picat cum nu se poate mai prost. Și nimeni nu mai e dispus să te ajute, nu mai găsești pe nimeni să vrea să muncească”, îmi zice cu lacrimi în ochi, în timp ce mă ofer să îl ajut pe băiatul de la magazin și să cărăm împreună frigiderul până în apartamentul ei. „Mulțumesc, vecine!”, îmi zice ea apoi, cu vocea tremurândă.
Cât despre petrecerea timpului liber, majoritatea dintre aceștia îl folosesc pentru a socializa cu alți pensionari, a urmări emisiuni la TV sau radio și a asculta muzică; veniturile reduse pe care le au nu le permit să călătorească, precum o fac omologii lor din Uniunea Europeană.
Altfel stă situația în țări precum Spania sau Italia, unde pensionarii au o viață activă, ies în oraș și pleacă în călătorii. Cu siguranță ați văzut cu ochii voștri acest lucru în timpul concediilor. În schimb, în societatea noastră, pare că a ajunge la pensie este sinonim cu a nu mai vrea nimic nou și bun de la viață.
Risc crescut de excluziune socială
Maria* are puțin peste 70 de ani, a fost profesoară de limba română într-un oraș de provincie și a rămas în mintea foștilor săi elevi grație metodei sale de predare excepționale. Era genul de dascăl care cumpăra din banii ei, la finalul fiecărui an școlar, cărți pentru copiii pe care îi avea în clasă. Dar a mers și mai departe în încercarea sa de a-i ajuta pe elevi să facă cunoștință cu elemente culturale, astfel că organiza întruniri la ea acasă unde ascultau muzică clasică, mergeau împreună la teatru și discutau despre viețile artiștilor. Vorbim de perioada comunistă a anilor `80.
S-a pensionat într-o perioadă foarte proastă, în care calculul pensiei nu a avantajat-o deloc. Nu a contat vechimea, dedicarea și pasiunea cu care a predat. Și, un amănunt important, nu a dat niciodată meditații. Așa că acum stă într-un apartament modest mobilat și utilat, de două camere, unde își duce existența și se luptă cu pleiada de boli care s-au năpustit asupra ei. Iar pensia mică nu prea îi ajunge. De fapt, este departe de a-i acoperi nevoile de zi cu zi. Și nici nu are o familie care să o sprijine în anii seniorității.
În mod stereotipic, vârsta înaintată este asociată cu o perioadă de incapacitate și fragilitate, persoanele vârstnice aflându-se într-o stare de dependență. Mai mult, acestea sunt percepuți ca făcând parte dintr-o cohortă, care consumă resursele sistemelor de sănătate publice și pune presiuni asupra bugetelor de asigurări sociale.
Însă toate aceste preconcepții au un impact negativ asupra stării lor generale. Persoanele vârstnice care au experimentat forme de discriminare bazate pe vârstă (ageism) în interacțiunile cotidiene au înregistrat o sănătate mai precară din punct de vedere fizic și mental, comparativ cu cele care au fost mai puțin expuse la astfel de comportamente.
Institutul de Politici Publice de Sănătate și Inovare al Universității din Michigan a realizat, în 2019, un sondaj de opinie publică privind îmbătrânirea sănătoasă.
Rezultatele cercetării arată că vârstnicii care au raportat multiple forme de ageism sunt mai predispuși la afecțiuni cronice, precum diabetul sau bolile de inimă (71%), comparativ cu cei care au declarat mai puține forme de discriminare (60%). Totodată, persoanele mai discriminate din considerente de vârstă sunt mai predispuse la depresie (49%) față de cele care se declară mai puțin discriminate (22%).
Posibile soluții
Pentru a îmbunătăți condițiile pentru vârstnicii României, este nevoie de abordări de ordin financiar, de schimbări în ceea ce privește mentalitatea și educația, dar și de politici care să susțină și să încurajeze îmbătrânirea activă.
Cercetarea „Invizibilii” realizată de Provident identifică câteva soluții:
a. Pregătirea populației pentru ieșirea la pensie. Este astfel nevoie de o creștere a conștientizării schimbărilor care apar în urma pensionării, pentru a crește și responsabilitatea cetățenilor și a-i capacita în vederea pregătirii acestei perioade. Având în vedere situația pieței muncii și a pensiei medii din prezent, o mare parte dintre valurile următoare de pensionari se vor confrunta cu probleme destul de serioase, întrucât nu își vor permite un stil de viață suficient de bun, dacă se vor baza doar pe pensia provenită din bugetul de stat.
La rândul său, acest lucru va duce în timp și la accentuarea problemelor de sănătate, toate acestea punând presiune și mai mare pe buget și ducând la o scădere a calității vieții pentru vârstnici.
În acest sens, este nevoie, pe de o parte, de programe de educație pentru a crește conștientizarea în rândul populației, mai ales a celor care sunt de părere că noi nu mai apucăm pensia, după cum au afirmat și o mare parte dintre participanții la acest studiu.
În al doilea rând, după cum au sugerat și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care au luat parte la studiu, este nevoie și de politici de îmbătrânire activă. Acest lucru poate presupune și angrenarea în diferite tipuri de activități, fie part-time, fie pe bază de proiect, care să le permită, pe de o parte, și prezența în contextele de socializare care le lipsesc după pensionare, pe de altă parte, însă și obținerea unor venituri suplimentare și utilizarea abilităților lor.
b. Crearea unor linii bugetare dedicate pentru asistență socială, pentru a asigura un minim de investiție la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale.
c. Debirocratizarea și creșterea capacității teritoriale a DGASPC, pentru a crește calitatea serviciilor în teritoriu, momentan distribuită inegal, mai ales între urban mare și urban mic sau mediul rural.
d. Actualizarea costurilor decontate de la buget. În opinia ONG-urilor care au contribuit la studiu, a scăzut mult numărul celor care lucrează cu Casa de Asigurări, deoarece primesc banii foarte greu și nu își permit să aștepte, iar sumele decontate sunt extrem de mici în raport cu costul real al îngrijirii.
e. Dezvoltarea de programe de asistență socială cu componentă emoțională. De la sprijin psihologic, mai ales împotriva depresiei, care s-a accentuat mai ales în ultimii ani din cauza pandemiei, până la sprijin emoțional constant prin intermediul creării și menținerii unor relații interumane funcționale, componenta de susținere emoțională este foarte importantă pentru orice fel de acțiune adresată vârstnicilor.
Izolarea în care sunt împinși mai ales după pensionare, la care se adaugă și problemele de sănătate și alte tipuri de vulnerabilități creează sau cel puțin accentuează multe nevoi emoționale, începând cu cea de socializare.
***
Nota autorului:
Eroii copilăriei mele sunt bunicii mei. Dintr-o pensie mică, se descurcau cum puteau cu viața lor, dar ne și ajutau pe noi, nepoții lor, precum și pe părinții noștri. Făceau ce puteau pentru a-și asigura hrana (aveau animale, puneau legume în grădină) și să-și suplimenteze măcar puțin veniturile (bunicul mai vindea din lapte și ouă, bunica cosea și făcea injecții, fiind de meserie asistentă), ca mai apoi să-și aloce puținele economii pentru creșterea și educația celor trei nepoți. Făceau economii la energie și nu-și cumpărau haine sau încălțăminte decât când era absolută nevoie. Despre electrocasnice nici nu se punea problema. Chiar și așa, am simțit că am avut parte de grijă, iubire și fericire în copilărie datorită lor.
* Numele au fost schimbate pentru protejarea identității.