Incendiu puternic la un centru comercial din București. Alertă pentru cei care locuiesc în zonă (Foto & Video)

Incendiu puternic la un centru comercial din București. Alertă pentru cei care locuiesc în zonă (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit marți la un centru comercial de pe Calea Septembrie din Capitală.

Potrivit ISU București, incendiu a izbucnit la acoperișul magazinului Prosper din Sectorul 5.

La fața locului au intervenit peste 100 de pompieri. Potrivit Digi24, martorii spun că întâi s-a auzit o explozie puternică și apoi a izbucnit incendiul.

Din primele informații, nu există victime și toți clienții și angajații au fost evacuați.

Operațiunea a fost una foarte complicată. Acoperișul s-a prăbușit și pompierii nu au putut interveni decât de la distanță.

Sursă video: cititor Spot

Din cauza vântului puternic, bucăți din acoperiș au fost duse spre alte clădiri, existând riscul ca flăcările să cuprindă și alte case și blocuri.

ADVERTISING

Incendiul a degajat o mare cantitate de fum astfel că autoritățile îi sfătuiesc pe cei care stau în zonă să stea în locuințe și să nu deschidă geamurile. Un bloc cu 12 etaje de lângă Prosper a fost evacuat.

Și traficul în zonă este blocat.

Locuitorii din acest sector au primit mesaj Ro-Alert prin care erau informați de incendiu și erau sfătuiți să nu iasă din case și să închidă geamurile. La acea oră, la Cotroceni, Klaus Iohannis susținea o conferință comună cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, iar alarma Ro-Alert a început să sune în sală, pe telefoanele unora dintre jurnaliști.

ADVERTISING

UPDATE 18:15 - Pompierii au reușit să localizeze incendiul, dar încă mai sunt focare în interior.S uprafața totală afectată este de aproximativ 1.200 mp. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat că norul de fum se va dispersa în următoarele ore.

„Viteza vântului este în diminuare ceea ce va face ca norul să se dispersesze și să aibă o direcție spre sud-vest ceea ce înseamnă că nu vom avea o extindere”, a declarat Mateescu.

Citește și: Vântul face ravagii în București: Un copil a ajuns la spital, zeci de copaci căzuţi pe maşini sau pe șosea

Publicată de Iustin Rosca pe Marţi, 22 martie 2022

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇