Dosar penal în cazul primarului din Sângeorz-Băi, care şi-a filmat fiica dezbrăcată, în genunchi, în timp ce o pedepsea

Dosar penal în cazul primarului din Sângeorz-Băi, care şi-a filmat fiica dezbrăcată, în genunchi, în timp ce o pedepsea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul primarului din Sângeorz-Băi, care şi-a filmat fiica în timp ce o pedepsea, ţinând-o dezbrăcată, în genunchi. Dosarul a fost întocmit cu privire la fapta săvârşită.

„În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud de către poliţişti, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a transmis, joi, Poliţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud.

ADVERTISING

Dosarul vizează fapta săvârşită.

Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Traian Ogâgău, primarul din Sângeorz-Băi, a filmat momentul în care îşi umileşte fiica, pe care a pus-o să se dezbrace şi să stea în genunchi şi cu mâinile ridicate deasupra capului, fetiţa fiind obligată să repete că va fi cuminte şi că nu îşi va mai face părinţii de râs.

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) intervine în cazul primarului din Sângeorz-Băi şi cere sesizarea organelor de cercetare penală. De asemenea, Autoritatea cere presei să nu promoveze aceste imagini.

ADVERTISING

Şi Poliţia s-a autosesizat în acest caz.

PNL Bistriţa-Năsăud se delimitează de primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, anunţând că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea partidului.

”Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal. Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit”, a transmis PNL Bistriţa-Năsăud.

ADVERTISING

La rândul său, premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că dezavuează comportamentul primarului din Sângeorz-Băi. "E un comportament împotriva oricărei norme legale şi de bun simţ", a afirmat Orban.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇