De fiecare dată după o vacanță există un sentiment de tristețe. Dar nu acel sentiment pentru că se termină, ci pentru că revin în orașul unde simțim nevoia să urâțim ceea ce a mai rămas frumos. Pentru că sunt locuri frumoase sau locuri banale care devin frumoase. Totul cu ajutorul oamenilor care le însuflețesc.
De la gunoaiele care ajung în coș, nu lângă, până la curțile îngrijite, trotuarele măturate și curățate de buruieni. Adică acele mici gesturi care nu țin de primărie, de guvernanți sau forțe din afară, ci de forța bunului simț din noi. Tot aud cum ne plângem de gunoaie, de șoferi proști, de claxoane, de muzică dată tare… dar până la urmă toate astea vin tot de la noi. Cumva girate atunci când ne facem că nu le vedem și nu le sancționăm.
M-am pus să scriu aceste rânduri având încă în minte proaspete gândurile colegei Ioana Ene Dogioiu despre vacanța ei în Grecia și ”pata de ulei”. Pentru că nu am avut prea multe zile și am decis să fac drumul cu mașina în locuri noi, m-am îndreptat către litoralul bulgăresc, dar spre o stațiune mai puțin cunoscută turistului român: Sozopol.
E un drum de aproape 350 km din București până în peninsula stâncoasă, dar în mare parte unul bine asfaltat, marcat și deloc aglomerat. Dacă la dus am fost vrăjit de peisaj și am prins drumul liber, la revenirea spre graniță m-am întâlnit cu mulți români. Am remarcat numerele românești în aproape 99% din cazuri însoțind claxoanele și depășirile pe linie continuă, în serpentine, circulat în fundul mașinii din față, folosit a doua bandă când prima era liberă. Tristețe și rușine.
Plajele din regiunea Sozopol sunt cu un nisip fin, completate de stânci, amenajări minimaliste și crini de nisip care stăteau liniștiți la marginea plajelor, fără gărdulețe și împrejmuiri care să-i țină în viață. La final de zi, la o plimbare pe malul mării, nu am găsit gunoaie, resturi de la țigări și ambalaje abandonate pe lângă șezlonguri sau în zona cearceafurilor. Asta și pentru că probabil erau multe coșuri de gunoi și tomberoane disponibile.
Cel mai frumos semn l-am găsit însă pe plajele din dreptul unor mici baruri sau care erau administrate de hoteluri, unde pe sub șezlonguri vedeam jucăriile copiilor lăsate pentru a doua zi. Un sentiment de siguranță și liniște.
Da, erau și terase cu muzică dată tare, dar și locuri unde singurele sunete veneau de la mare. Pentru toate gusturile. Zonele de care scriu erau frecventate în special de bulgari, oamenii cu care ne place nouă să ne comparăm frecvent când vine vorba de civilizație. În zonele astea mi-a fost ușor să recunosc micile grupuri de români. Cum? Nu cred că are rost să mai scriu...
Bulgaria este tare frumoasă. Dar la fel este și România. De ce alegem totuși să descoperim frumusețea din vecini înainte să ne bucurăm de toată frumusețea de acasă? Pentru că sunt oameni care știu să aibă grijă de ea!
În drumurile făcute prin țară în această vară am descoperit multe locuri frumoase. Unele dintre ele erau așa și pentru că există oameni care au înțeles că natura sau istoria au fost generoase, dar nu este suficient. Altele, greu accesibile, vizibil explorate de puțini oameni, au fost marcate de ”balauri” cu gunoaie pe care natura frumoasă va avea nevoie de zeci și sute de ani ca să le poată elimina...dacă nu se adună și mai multe.
În toată înșiruirea de frumos, trecând de la câmpie la deal, de la munte la mare și din mijlocul orașelor în cele mai izolate sate, ceea ce face ca unele experiențe să fie mai bune decât altele sunt oamenii care au trecut sau care stau acolo. Dacă ne dorim o țară ca-n afară, primii care trebuie să ne schimbăm suntem noi.
Nu țara este de vină! Modul în care noi gândim și înțelegem să ne implicăm face diferența! Frumosul este peste tot. Dar are nevoie de oameni care să-l ajute să fie nota dominantă.
Împreună schimbăm lumea în care trăim!