Poveștile sunt în viața noastră de când ne naștem și până când murim. Greu de spus cum au început ele și cine a venit prima dată cu ideea de a pune un ambalaj unei idei simple. Pare că ideea asta ne-a plăcut atât de mult încât am început să adăugăm ”haine” la tot ceea ce ne iese în cale. De la pietre și animale la drumuri, pomi și, desigur, oameni.
Poveștile au înflorit și vor continua să înflorească atâta timp cât există oamenii. Pentru că energia care le alimentează este imaginația noastră, iar ele au puterea să ne alimenteze imaginația. Un cerc perfect. Cumva un perpetuum mobile.
Poveștile ne ajută să găsim explicații pentru ceea ce aparent este inexplicabil.
Am fost în Țara Hațegului și am dat peste Balaurul Bondoc. Nu era singurul dinozaur descoperit aici, dar numele lui vine cumva să explice poveștile cu balauri. Unii fac legătura dintre balaur și animalele preistorice (dinozauri) ale căror oase au fost dezgropate și în lumea antică. Căutând o explicație pentru formele ciudate și dimensiunile mult prea mari pentru tot ceea ce umbla atunci pe Pământ, s-au născut poveștile cu ființe care să ajute eroii să iasă la lumină.
Poveștile s-au înmulțit, au adăugăt noi și noi straie ideii originale, până când a devenit tot mai greu de înțeles ce e real și ce nu. Uneori, poveștile sunt doar fantezie, alteori îmbracă realitatea într-o formă mai ușor de înțeles și transmis mai departe.
Toți ne folosim de povești. Conștient sau nu. Doar că uneori le păstrăm dezbrăcate și sunt doar realități relatate. Cam ca un buletin de știri clasic.
Azi suntem bombardați de informații din toate părțile. Atât de multe încât am devenit cumva neatenți la ele. Iar ca să ni se trezească simțurile, ambalajele au devenit tot mai sclipitoare și țipătoare. ”Click aici”, ”Nu o să-ți vină să crezi”, ”Așa ceva nu ai mai văzut, auzit sau citit” sunt doar forme de adaptare în deceniile de online la formulele prin care se deschid poveștile. Cât să atragă atenția.
Problema este că am început să punem mult mai mult preț pe ambalaje. Fugim după ele. Ignorăm formele reale pe care se așază ambalajul. Nici nu prea ne mai interesează - dacă sunt filtrele potrivite, oricine și orice se apropie de noile standarde de succes.
Cumva am început să punem la colț poveștile, doar pentru că unii le-au înțeles și folosit greșit. Poate definiția prea largă a termenului a lăsat loc unor ambalaje prea generoase acolo unde poveștile nu ar trebui să fie decât simple relatări.
Poveștile nu sunt despre o manipulare a realității. Poveștile pe care le citim seara la culcare sau în momentele de relaxare sunt despre a oferi un nou impuls în explorarea realității, porți laterale pentru evadare și deconectare, dar, mai presus de orice, surse pentru a alimenta visurile noastre.
În povești oricine și orice există. În vis orice și oricine trăiește doar o noapte. Până când se deschid ochii. Poveștile dau nemurire. Iar o poveste spusă de suficient de multe ori are puterea de a prinde contur în viața noastră.
Avem nevoie de povești ca să nu uităm să visăm și cu ochii deschiși. Avem nevoie de povești ca să ne încărcăm de putere și speranță. Trebuie doar să ne alegem cu grijă povestitorii cărora le încredințăm puterea de a ne alimenta imaginația.
Iar imaginația nu ar trebui să o confundăm cu informația. Chiar dacă se întâmplă câteodată ca informația să îmbrace straie de poveste, ea ar trebui dezbrăcată de ele înainte de a fi descifrată. Avem nevoie de povești ca să învățăm să trăim frumos. Ca să dăm viață visurilor mai mult decât o noapte!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!