Puține sunt momentele în care cineva care nu are un câine realizează cât de mult îți poate îmbogăți viața un prieten patruped. Le spunem necuvântătoare, deși comunică mult mai ușor decât o fac mulți dintre oameni. Cumva este nedrept că le spunem animale de companie și ei nu ne numesc ”oameni de companie”. Sau poate o fac, dar nu ne spun.
Săptămâna aceasta îndreptăm situația pe spotmedia.ro și căutăm perspectiva unui câine pentru prietenii lui, ”oamenii de companie”.
Sunt multe momentele în care nu știu foarte clar cine de cine are grijă. Iar povestea de azi este despre umilință, discreție și devotament. Dar mai ales despre iertare și speranță. Toate fără a aștepta nimic în schimb.
Este lecția primită de la un câine întâlnit pe Via Transilvanica, în timp ce mergeam prin Carașova alături de Cronicari Digitali pentru a completa ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”.
Un câine dă zilnic lecții oamenilor care ajung să vitezeze satul din Banat locuit de una dintre cele mai mari comunități de croați. L-am găsit în ogradă la Oana Frențiu, o fostă corporatistă care a avut revelația că ea poate să crească o afacere eco pornind de la săpunurile pe care le făcea inițial pentru ea și prieteni.
Revelația a venit cât stătea într-o stație de autobuz în Patagonia, unde aștepta de mai bine de șapte ore alături de alți călători. Oamenii, obișnuiți cu neprevăzutul, au găsit cum să câștige timpul, în loc să-l considere pierdut. Și atunci și-a reevaluat și ea viața, programul corporatist, nevoile și a dat salariul mare pe incertitudinea pe care o aduce fiecare zi în viața unui mic antreprenor.
Am introdus paranteza despre Oana în povestea cu ”oameni de companie” pentru a ajunge la o idee simplă: suntem magneți. Magneți pentru oameni, animale și experiențe. Oamenii buni și generoși tind să atragă alături de ei pe alții pe măsură. Chiar dacă nu imediat.
În curte. Miros de iarbă. Un câine tolănit la picioare. Prietenos, ne însoțește ca un ghid prin curte, apoi se așează cu noi la povești. Se uită direct în ochii fiecăruia dintre noi. Și suntem peste 20 de străini care i-am invadat spațiul. Are răbdare cu fiecare dintre noi și se bucură să cunoască lume nouă. Detalii care par normale pentru un câine obișnuit cu lume multă.
Doar că Brownie a fost înșelat de oameni. Gonit. Abandonat. El nu a putut să facă asta oamenilor. Când a ajuns Oana în sat, l-a cunoscut, i-a deschis larg poarta, iar Brownie a rămas cu ea. Credincios. Protector. Mereu cu ochii plini de bunătate.
Ar fi putut să se răzbune pe toți oamenii și să arate că are colții ascuțiți și vocea puternică. El arată doar că are ochii plini de speranță. O lecție pe care putem să căutăm să o învățăm cu toții.
Dar Brownie nu s-a limitat la a-și arăta bunătatea doar față de ”omul lui de companie”. De când au început să vină turiști prin Via Transilvanica în Carașova, Brownie a început să îi însoțească pe trasee și să le fie ghid.
Îl cunosc sătenii. Îl descoperă turiștii. Nu-l știu după nume. Dar le răspunde oricum l-ar chema. Poate și Spot.
Brownie revine de pe trasee cât să mănânce și bea apă, fericit că a mai ajutat un om. A iertat că oamenii sunt cei care l-au abandonat. A iertat. Nu se gândește, poate, că oamenii sunt toți răi.
Pentru unul care l-a trădat, nu și-a pierdut încrederea în toți. O lecție pe care o putem învăța și noi. O trec la capitolul ”lecțiile unui câine pentru oamenii de companie”. Sau poate de trecut într-un capitol despre cum să fim buni unii cu ceilalți. Indiferent dacă suntem oameni, dacă ne întâlnim cu animale sau dacă doar ieșim în natură. Să fim buni. Ca Brownie! Sau mai bine ca noi!
Împreună schimbăm lumea în care trăim!