Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede introducerea, pe timp de pace, a serviciului militar activ voluntar pentru cetățenii care doresc să urmeze o pregătire militară.
Proiectul a fost votat cu 263 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și 13 abțineri.
Legea urmează să ajungă la Senat, care este for decizional în acest caz.
Actul normativ introduce conceptul de „soldat/gradat voluntar în termen” în cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale. Acesta se adresează cetățenilor români – bărbați și femei – cu domiciliul stabil în România, cu vârste între 18 și 35 de ani, care nu au îndeplinit alte forme ale serviciului militar.
Programul presupune o pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni.
Participanții beneficiază gratuit de cazare, hrană, echipare, asistență medicală și o soldă lunară. După finalizarea stagiului, aceștia primesc o indemnizație echivalentă cu trei câștiguri salariale medii brute, sunt luați în evidență de centrele militare și trecuți în rezerva operațională.
Media de vârstă a rezerviştilor - 48 de ani
Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că introducerea acestui concept este „de securitate națională”.
El a explicat că „rezerva operațională se situează undeva la o medie de 48 de ani în momentul de față. Conform legii, soldații gradați din rezerva operațională pot fi menținuți și în lucrările de mobilizare până la vârsta de 55 de ani. Cadrele militare, cele care au activat sau au fost avansate la gradele de subofițer, maistru militar, ofițer ca urmare a parcurgerii unor anumite stadii de pregătire în virtutea pregătirii pe care au avut-o, pot fi menținute în activitate până la o vârstă de 63 de ani, după care sunt trecute în postura de retragere”.
Programul de pregătire poate începe în 2026
Generalul a precizat că „Statul Major al Apărării, prin structurile subordonate, are capacitatea de a începe în funcție de alocările bugetare, începând de anul viitor, acest program de pregătire pentru militari. În funcție de alocările bugetare, repet, dacă avem alocări bugetare, putem să pregătim între 1.000 și 10.000 de militari în termen voluntari pe an. Urmând ca din anul doi, anul trei, aceste capacități să crească gradual, astfel încât să putem să ne îndeplinim misiunile”.
El a subliniat că, deși serviciul militar este voluntar, va exista o selecție a candidaților. „Pentru anumite categorii de militari vor trebui să îndeplinească anumite condiții fizice, să aibă anumite examene psihologice și examene medicale corespunzătoare specialității în care sunt încadrați.
Nu o să fie o pregătire militară specializată 100%, să ne gândim că în patru luni o să fim în măsură să scoatem piloți de F-16, ochitori de tanc sau trăgătorii cu instalațiile Patriot. Este o pregătire militară de bază astfel încât să-i dea capacitatea de a fi încadrat în anumite poziții în ștatele de organizare ale Armatei României”, a spus generalul Gheorghiță Vlad.