Cum a ajuns România să fie prima în topul țărilor în care înveți cel mai ușor limba locală

Cum a ajuns România să fie prima în topul țărilor în care înveți cel mai ușor limba locală

Pentru cei care vizitează o țară străină, cunoașterea măcar a câtorva cuvinte și fraze se dovedește de mare ajutor. Iar cunoașterea limbii și chiar a unor dialecte poate ușura integrarea celor care vor să se mute în altă țară. Însă în ce stat din Europa e cel mai ușor să înveți limba localnicilor?

Preply, o platformă de învățare a limbilor străine, a analizat 29 de țări de pe continent pentru a afla răspunsul. Criteriile folosite au inclus scoruri de competență la limba engleză, limbile native, accentele, dialectele și costul mediu al lecțiilor de învățare a limbii, notează Euronews.

ADVERTISING

Țările în care se învață cel mai ușor limba locală:

Locul 3

Serbia. Aici sunt cele mai ieftine lecții de învățare, cu un cost mediu de 19 euro per ședință, și se vorbesc doar două limbi oficiale - sârba și albaneza. În Serbia există opt dialecte. Sârbii au competențe mai slabe la engleză, criteriu la care se clasează pe locul 13 din 29.

Portugalia. Are avantajul că aici se vorbește o singură limbă, portugheza. În schimb, există zece dialecte regionale. Portugalia ocupă locul 7 la competențe de engleză, iar învățarea limbii costă, în medie, 21 de euro ședința.

ADVERTISING

Locul 2
Irlanda. Galeza este singura limbă vorbită aici în afara englezei și există doar patru dialecte regionale. La competențe de engleză scorul nu poate fi decât unul maxim, iar costul învățării limbii atinge o medie de 23 de euro per sesiune.

Locul 1
România. Pe lângă limba națională, în țara noastră se vorbesc și cele ale minorităților mari - maghiara și germana. La capitolul dialecte și accente avem diferențe mici între regiunile Munteniei, Moldovei și Banatului, iar la competențele de engleză românii se situează undeva la jumătatea topului de 29 de locuri. Compensăm, în schimb, cu un cost mic al ședințelor private de învățare a limbii române: 15 euro, al treilea cel mai redus preț din clasament.

ADVERTISING

Țările în care se învață cel mai greu limba locală:

La capitolul diferențe regionale, țara cu cele mai multe accente și dialecte este Olanda, unde există 70 de variante, urmată de Norvegia, Marea Britanie și Turcia.

Franța are cel mai slab scor la competențe în cunoașterea englezei. Costul învățării francezei atinge o medie de 26 de euro per ședință. Franța are 40 de dialecte regionale și accente.

Elveția are patru limbi oficiale: germana, franceza, italiana și retoromana. Și această țară are un scor mic de competență în limba engleză.

Cehia este, însă, țara în care limba națională e cel mai greu de învățat pentru vizitatori și expați. Lecțiile private costă, în medie, 72 de euro ședința. Deși ceha e singura limbă oficială vorbită aici, există 26 de dialecte și accente diferite, potrivit Preply.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇