Răspunsul Greciei la criză: Supermarketurile au acceptat să vândă produse de bază la prețuri fixe

Răspunsul Greciei la criză: Supermarketurile au acceptat să vândă produse de bază la prețuri fixe

Guvernul de la Atena a ajuns la un acord cu marile magazine pentru a vinde produse de bază la prețuri fixe. Măsura i-a surprins pe mulți, iar primele rezultate sunt bune, însă rămâne de văzut dacă e de ajuns.

Înainte de a fi pronunțat pentru prima oară termenul de criză a costului vieții, aceasta ajunsese deja în Grecia. „Era acolo pentru toată lumea pe rafturile supermarketurilor. Acum opt luni, erau atât de multe produse cu prețuri pe care mulți greci nu și le permiteau. Costurile au crescut cu mult înaintea războiului din Ucraina”, spune Panagiota Kalapotharakou, care conduce asociația pentru drepturile consumatorilor Ekpizo.

ADVERTISING

În aceste condiții, pentru grupurile care îi reprezintă pe consumatori a fost o mare surpriză că, atunci când s-a discutat despre necesitatea unor măsuri de ajutor pentru a contracara creșterea inflației, Guvernul a ales să se concentreze pe bunurile de bază, scrie The Guardian.

Măsura propusă de Ministerul Comerțului a intrat în vigoare în noiembrie. Guvernul de centru-dreapta va aplica această schemă până la sfârșitul iernii, ca sprijin pentru persoanele vulnerabile împotriva scumpirilor. Programul nu implică subvenții guvernamentale.

Lanțurile de magazine au acceptat programul și vând produsele din coșul de bază cu etichete de culoare albastră.

ADVERTISING

Scumpirile i-au îngrozit pe greci

Rata anuală a inflației a ajuns la 10%, în scădere de la 12% în septembrie, iar Guvernul consideră că schema a contribuit la stabilizarea prețurilor într-o perioadă de incertitudine, ba chiar le-a redus în unele cazuri.

Salariul mediu din Grecia, 1.200 de euro pe lună, este unul dintre cele mai mici din Europa și reprezintă doar un sfert din cel din Germania, astfel că grecii au resimțit puternic impactul scumpirilor. De altfel, creșterea prețurilor a fost indicată drept singura problemă majoră a cabinetului Kyriakos Mitsotakis, într-un sondaj de opinie.

Cercetarea realizată la sfârșitul lunii noiembrie a arătat că aproape 60% din respondenți nu credeau că acest coș de bază ar putea opri presiunile inflației, într-o piață în care măsurile de reglementare au fost de regulă slabe. Multe persoane au spus, de exemplu, că măsura vizează doar persoanele foarte sărace și că în coș sunt incluse multe produse pe care puțini ar da banii.

ADVERTISING

Grupul Ekpizo susține acest punct de vedere. "Pentru marea majoritate, nu a fost deloc benefică. Iar o parte a problemei e că încă avem unele dintre cele mai mari prețuri din Europa pentru unele servicii de bază, precum Internetul. Oamenii chiar o duc greu", a explicat Kalapotharakou.

Coșul de bază reprezintă doar una dintre măsurile sociale luate în Grecia, țară în care sindicatele nu ezită să protesteze.

Ajutoare peste ajutoare pentru a trece iarna

Grecia s-a numărat printre primele state din UE care au decis să subvenționeze facturile la energie, cheltuind aproximativ 13 miliarde de euro pentru a reduce impactul scumpirilor asupra gospodăriilor și a micilor afaceri.

Ajutorul, calculat în raport cu valoarea PIB, este printre cele mai mari din blocul comunitar.

Cotele pentru încălzire alocate celor mai vulnerabile persoane au fost extinse, iar ministrul de Finanțe a spus că anul viitor pensiile și salariul minim vor fi majorate. Tot în 2023 va fi aplicată și o reducere cu 5% a taxelor locale.

Analiștii cred că, dacă Grecia nu ar fi suportat un deceniu de constrângeri fiscale din cauza crizei prelungite a datoriilor, țara ar fi fost mai bine plasată pentru a face față următoarelor provocări.

"Sunt multe moșteniri pe care le-am târât după noi de la criza datoriilor. Poate cea mai importantă este cea a veniturilor și pensiilor mici care au făcut deja viața grea pentru o familie obișnuită, iar acum sunt exacerbate de criza costului vieții", este de părere Nick Malkoutzis, editor la site-ul de analize politice Macropolis.

În ce privește cheltuielile publice, Malkoutzis nu are ce reproșa Guvernului care a tras "majoritatea pârghiilor" disponibile pentru a oferi ajutor în lunile următoare. "E clar că și-a dat seama din timp că prețurile energiei în Grecia sunt mai mari decât în ​​majoritatea țărilor UE și că, dacă nu acționează, o problemă financiară ar putea deveni o problemă politică", a explicat el.

Cu un coș de bază nu se face primăvară, cred, însă, unii dintre grecii de rând. "Mereu a fost ceva, dar niciodată în halul ăsta. Domnul fie cu noi iarna asta, fiindcă cine știe ce ne mai aduce", spune Nikos Papayiannis care vinde ouă la taraba lui dintr-o piață a Atenei.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇