Comisia Europeană recomandă înlocuirea slujbelor de Crăciun cu inițiative online sau televizate. Firea: Nu există credință online

Comisia Europeană recomandă înlocuirea slujbelor de Crăciun cu inițiative online sau televizate. Firea: Nu există credință online
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

 Comisia Europeană recomandă înlocuirea liturghiilor de Crăciun față în față cu „inițiative online sau televizate”. Recomandările fac parte dintr-un proiect ce va fi publicat miercuri, criticat de fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea.

„Nu adunărilor pentru liturghii de Crăciun” – este invitația cuprinsă în proiectul Comisiei Europene, care va fi publicat miercuri, legat de măsurile anti-Covid pentru sărbători, scrie Corriere della Sera.

Comisia Europeană cere „luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari și înlocuirea acestora cu inițiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles citate de cotidianul italian.

ADVERTISING

Proiectul insistă asupra distanțării sociale și a folosirii măștilor de protecție ca măsuri de reducere a infecțiilor.

Printre altele, Comisia recomandă menținerea interzicerii circulației inclusiv pentru ultimele zile din an, reamintind principiul cheie de urmat: „prudență” și „prudență”.

Pe scurt, trebuie evitate greșelile din vară, deoarece „riscul este un posibil al treilea val”, a reamintit președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: „Știu că cei care au magazine, baruri, restaurante vor să se termine restricțiile, dar trebuie să învățăm din greșelile făcute vara și să evităm repetarea lor. O relaxare prea rapidă și excesivă a măsurilor devine un risc în fața unui al treilea val după Crăciun”.

ADVERTISING

Firea: Nu există credință online

Nu există credință online și credință televizată, spune prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea despre recomandarea Comisiei Europene de înlocuire a slujbelor de Crăciun cu inițiative online sau televizate.

„Nu există credință online și credință televizată. Eu sunt pentru respectarea regulilor și pentru o colaborare între autorătăți și reprezentanții Bisericii. A interzice unui popor credința, a interzice să se roage mai ales în slujba de Crăciun... E una dintre cele mai importante din an”, spune la România TV Gabriela Firea.

ADVERTISING

Marți, ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, și ministrul Afacerilor Regionale, Francesco Boccia, vor discuta cu autoritățile locale pentru finalizarea noilor reglementări ce intră în vigoare din 4 decembrie.

Pe de altă parte, Consiliul permanent al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI) se reunește marți într-o sesiune extraordinară pentru a discuta despre măsurile anti-pandemie.

Liturghiile de Crăciun vor avea loc „cu respectarea deplină a regulilor”, a declarat monseniorul Mario Meini, președintele CEI: „Dacă liturgiile și întrunirile sunt supuse unei prudențe deosebite, acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze. În ultimele luni a devenit clar cum este posibil să sărbătorim în condiții de siguranță, în deplină conformitate cu regulile. Suntem siguri că va fi așa și de Crăciun și va continua să fie un bun semn de solidaritate cu toată lumea”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇