Ciolacu anunță că toate pensiile cresc la 1 ianuarie

Ciolacu anunță că toate pensiile cresc la 1 ianuarie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Craiova, că de la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5% indicele de inflaţie, iar inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor.

”Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că, dacă s-ar fi pus inflaţia, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie 14,5 media şi a fost acea discuţie.

Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este inflaţie medie de 13,5. De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel. Inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor e cu totul altceva”, a spus premierul, întrebat dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie anul viitor.

ADVERTISING

”La 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5, indicele de inflaţie, ăsta este un lucru clar”, a mai spus premierul.

”Eu îmi doresc şi aşa am convenit şi cu Comisia ca legea să fie promulgată la 1 ianuarie, pe urmă ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”, a mai arătat Ciolacu.

Când se face rectificarea bugetară

Despre rectificarea bugetară, premierul a spus că în primul rând aşteaptă să i se promulge legea de asumare a răspunderii, el precizând că i-au venit cheltuieli pe educaţie, suplimentare, de câteva miliarde bune.

ADVERTISING

”Cu adevărat, mi-au venit cheltuieli pe educaţie, cheltuieli suplimentare de câteva miliarde bune, pe acest sfârşit de an, prin noua lege a educaţiei. Este transportul, bursele, masa caldă pe care trebuie să le bugetezi, în acest moment şi pe anul viitor dar şi pe anul acesta. Au venit aceste cheltuieli şi la salarii, nu au fost ce am calculat atunci, am ajuns la 3,2 miliarde.

Anul acesta vom avea asigurată şi o parte din bani, doamna ministru i-a primit la fosta şedinţă de guvern şi în acest ritm vom continua să acoperim toate cerinţele de la Ministerul Educaţiei incluzând şi acest pachet din noua lege a educaţiei care nu a fost bugetat”, a arătat Ciolacu.

ADVERTISING

”Momentan avem bani suficienţi să acoperim pensii, salarii, funcţionarea statului şi toate investiţiile pe care le avem în primul rând cele pe fonduri europene şi în primul rând cele care au finalitatea exerciţiului financiar pe 31 decembrie”, a mai spus premierul.

Despre salariul minim din construcţii, agricultură şi industria alimentară Ciolacu a spus că mâine are şedinţă cu partenerii sociali şi a precizat că deja are anumite propuneri de la Asociaţia Constructorilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇