Noile restricții au intrat de azi în vigoare: masca e obligatorie, avem nevoie de certificatul Covid aproape peste tot

Noile restricții au intrat de azi în vigoare: masca e obligatorie, avem nevoie de certificatul Covid aproape peste tot
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Noi restricții intră în vigoare, luni, în contextul acutizării pandemiei de Covid-19, care sunt valabile în următoarele 30 de zile.

Astfel, certificatul verde e obligatoriu în aproape toate locurile, mai puţin la magazinele alimentare şi la farmacii. Din certificatul verde se iau în calcul doar vaccinarea și trecerea prin boală, nu și testarea.

Totodată, în instituţiile publice sau în companiile cu mai mulţi angajaţi, vizitatorii vor intra doar pe baza acestui document.

Toate magazinele se închid la ora 21.00, competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori, iar barurile și cluburile se închid de tot.

ADVERTISING

Restaurantele rămân însă deschise, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-21.00, însă doar pentru vaccinați.

În ceea ce privește carantina de noapte, aceasta este valabilă între ore 22.00 - 05.00 numai pentru cei nevaccinaţi.

Și, tot de luni, masca redevine obligatorie peste tot.

De asemenea, a fost semnat ordinul care prevede că preşcolarii şi elevii intră în vacanţă, timp de două săptămâni. Iar luni se va rectifica și eroarea din hotărârea de guvern, astfel că măsura va fi valabilă inclusiv pentru grădinițele și școlile private.

ADVERTISING

Vezi AICI documentul cu toate măsurile și restricțiile care intră luni în vigoare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇