Caz șocant în Maramureș: A intrat în plin în mașina soției, în care era și fiica lor, și apoi a bătut-o cu pumnii și picioarele

Caz șocant în Maramureș: A intrat în plin în mașina soției, în care era și fiica lor, și apoi a bătut-o cu pumnii și picioarele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 31 de ani a fost arestat preventiv, vineri, de magistrații Tribunalului Maramureș, fiind acuzat că a pătruns intenționat pe contrasens, lovind mașina soției, în care se afla și copilul celor doi, în vârstă de 9 ani.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş a admis, vineri, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat de 31 de ani, cu antecedente penale, cercetat pentru tentativă la omor calificat şi violenţă în familie.

ADVERTISING

Procurorii maramureșeni au prezentat judecătorilor probe cum că în 5 iunie 2023, în localitatea Vişeu de Jos, aflându-se la volanul unui autoturism de teren, bărbatul de 31 de ani ar fi pătruns intenţionat pe contrasens şi ar fi izbit frontal un autoturism condus de soție, pe a cărui banchetă din dreapta-faţă se afla şi fiica celor doi, în vârstă de 9 ani.

Imediat după impact, bărbatul a coborât de la volanul mașinii, a sărit peste capotă şi i-a aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, care coborâse din maşină.

ADVERTISING

În urma loviturilor aplicate, femeia a suferit leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijire medicală.

Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri