Cartel Alfa critică măsurile sociale propuse de Guvern: Sunt haotice şi discriminatorii

Cartel Alfa critică măsurile sociale propuse de Guvern: Sunt haotice şi discriminatorii

Măsurile sociale propuse de Guvern sunt haotice şi discriminatorii și au fost luate fără consultarea partenerilor sociali, acuză reprezentanții Cartel Alfa.

Sindicaliştii spun că acordarea celor 700 de lei pensionarilor care au venituri sub sau egal cu 2.000 lei este necesară, dar este o măsură prost gândită.

”În contextul creşterii necontrolate a preţurilor şi degradarea accelerată a nivelului de trai, Guvernul mai oferă câte un petec peste sărăcia generală. Măsurile pe care le propune sunt haotice, greu aplicabile, populiste şi discriminatorii.

ADVERTISING

Pornind de la recunoaşterea faptului că suma de 2.000 lei pe lună nu este suficientă ca să trăieşti în România, Guvernul doreşte să acorde în luna iulie o plată de 700 de lei pensionarilor care au venituri sub sau egal cu 2.000 lei.

Orice sprijin financiar în această perioadă pentru cei cu venituri mici este cât se poate de necesar, însă măsura este prost gândită, populistă şi discriminează atât pensionarii între ei, cât şi salariaţii şi alte categorii de persoane”, a transmis, luni, Cartel Alfa, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Potrivit sindicaliștilor, având în vedere că acest tip de beneficiu nu are nicio legătură cu contributivitatea, ajutorul de 700 lei ar trebui acordat tuturor celor care au un venit sub 2.000 lei.

”Atât salariatul care câştigă 1.524 lei net, cât şi cel care câştigă 2.000 lei are dificultăţi determinate de explozia preţurilor la alimente şi combustibili, la fel ca pensionarii. La fel ca în cazul sumei deductibile de 200 de lei care poate fi acordată lucrătorilor cu salariul minim (dar nu şi celor care au chiar şi cu 1 leu mai mult), şi în cazul ajutorului de 700 lei se face discriminare între pensionarul cu 2000 lei (care primeşte ajutorul) şi cel cu 2001 lei, care nu îl va primi”, au mai transmis sindicaliştii.

ADVERTISING

Totodată, spun sindicaliștii, e foarte posibil ca mulţi cetăţeni din zone rurale să fie nevoiţi să cheltuiască mai mult pe transport pentru a putea beneficia şi utiliza voucherele electronice de 250 lei/o dată la 2 luni.

Și Sindicatul Europol al poliţiştilor critică modul în care Guvernul a comunicat măsurile propuse de la 1 iulie, dar şi faptul că acestea nu au fost discutate cu organizaţiile sindicale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇