Când tehnologia încearcă să rezolve o problemă inexistentă: De ce ai vrea un frigider smart?

Problema este următoarea: dacă noi suntem „Dumnezeu” pentru mașinăriile noastre, atunci există și „diavolul”, iar el știe să scrie cod.
Când tehnologia încearcă să rezolve o problemă inexistentă: De ce ai vrea un frigider smart?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

După atacurile informatice din Franța, aparatele conectate la internet par și mai puțin atractive. Mai ales în preajma sărbătorilor.

Luna trecută, sistemele de refrigerare din supermarketurile din toată Franța au fost oprite de la distanță de către teroriști iranieni. Și alte țări europene au fost vizate de atacuri similare, care, uneori, duc la necesitatea aruncării alimentelor.

Poate vă întrebați cum poate cineva să pirateze un frigider. Ei bine, frigiderele industriale, precum cele vizate în Franța, sunt controlate de la distanță prin intermediul unui computer.

Într-o oarecare măsură, e logic ca unitățile comerciale mari, cum sunt supermarketurile, să aibă posibilitatea de a modifica rapid temperatura, fără a fi nevoie de manevrarea manuală a diverselor butoane sau comenzi.

ADVERTISING

Însă frigiderele conectate la internet sunt disponibile și pentru consumatorii obișnuiți. Aparatele unor mărci celebre le permit utilizatorilor să modifice temperatura din frigider direct dintr-o aplicație de pe smartphone.

Încă o dată, tehnologia încearcă să rezolve o problemă care, de fapt, nu există, constată Dave Schilling, scriitor și umorist stabilit în Los Angeles, într-un articol publicat în The Guardian.

Tot ce facem e să încercăm să ne apropiem de un control divin asupra tuturor lucrurilor, prin simpla apăsare a unui buton. Problema este următoarea: dacă noi suntem "Dumnezeu" pentru mașinăriile noastre, atunci există și "diavolul", iar el știe să scrie cod, scrie el sarcastic.

ADVERTISING

Poate că există câteva utilizări practice ale acestei tehnologii pentru cei dintre noi care suntem de-a dreptul leneși, admite Schilling. Unele frigidere sunt dotate cu camere video și inteligență artificială care îți spun ce alimente se află în interior, ajutându-te să menții o organizare impecabilă și avertizându-te chiar când produsele sunt pe cale să se strice.

"De parcă propriii tăi ochi și mâini n-ar funcționa! Broccoli-ul acela vechi e acolo. Chiar am nevoie de un calculator care să-mi spună ceea ce nasul meu. Plus că poate deja a devenit 'otrăvitor' după atâtea zile în care a zăcut acolo, deci poți să-l și simți. Da, e mâncare stricată. Confirmat", scrie el ironic,

ADVERTISING

Până nu apare un robot care să scoată alimentele în locul nostru, să le ducă la compost și să spele interiorul frigiderului cu un jet de apă, Schilling preferă să se lipsească de un "frigider inteligent".

Mașinile din jurul nostru au devenit sufocate de tehnologia informatică, dar situația de față pare mult mai sinistră, observă Dave Schilling, militând pentru libertatea de a consuma "mâncarea nesănătoasă" de sărbători, nu să-i spună frigiderul smart ce trebuie și ce nu să consume.

"E o chestiune existențială. Depășește simpla nevoie de hrană. E sprijinul meu emoțional în vremuri de restriște. Dacă niște hackeri rău-intenționați îmi opresc frigiderul și îmi strică mâncarea, s-ar putea să încep să-mi smulg părul din cap sau să ronțăi vreun deget mai puțin esențial. Dacă nu am gura plină de tot felul de amestecuri lipicioase și moi, s-ar putea să fiu nevoit să port o conversație cu vreun unchi. Din astfel de lucruri sunt făcute coșmarurile", explică el.

"Se apropie dezastrul. Cineva mai priceput la calculatoare își va da seama că momentul de maximă vulnerabilitate pentru societatea noastră este chiar acum, în perioada sărbătorilor", continuă acesta.

În opinia sa, singura soluție este să revenim la comutatoarele, întrerupătoarele și butoanele fizice care susțineau odinioară civilizația noastră. Altfel, riscăm să petrecem sărbătorile fără fursecuri cu fulgi de ciocolată și crustă de parmezan sau alte bunătăți, avertizează el cu umor.

T.D.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google