București: O fată de 14 ani a fost bătută crunt, sechestrată și jefuită de alte două adolescente, care au doar 15 și 16 ani

București: O fată de 14 ani a fost bătută crunt, sechestrată și jefuită de alte două adolescente, care au doar 15 și 16 ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O fată de 14 ani din Bucureşti a fost bătută, jefuită, şantajată şi sechestrată de două adolescente de 15, respectiv 16 ani. La agresiune au mai participat doi minori sub 14 ani, care nu răspund penal.

Agresoarele de 15 şi 16 ani au fost arestate, după ce au tras-o de păr, au lovit-o cu palmele, pumnii şi picioarele şi i-au smuls până şi genele artificiale. Totul într-un parc din Sectorul 3. Apoi, au sechestrat-o până seara la o altă adresă.

”În data de 08.09.2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a formulat propunere de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpata minoră I.R.M.A, în vârstă de 16 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj precum şi faţă de inculpata minoră C.A.A.I., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsirea de libertate în mod ilegal”, anunţă, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.

ADVERTISING

Procurorii precizează că, în aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a dispus arest preventiv faţă de cele două minore pe o perioadă de 30 de zile.

Iată ce spun procurorii că s-a întâmplat:

”La data de 04.09.2023, în jurul orei 16:00, inculpata C.A.A.I. s-a deplasat într-un parc situat în mun. Bucureşti, Sectorul 3, împreună cu inculpata I.R.M.A. şi cu alte două persoane minore, cu vârsta sub 14 ani, unde au abordat-o şi au determinat-o pe persoana vătămată P.A.M., în vârstă de 14 ani, să se deplaseze cu aceştia în lateralul unui bloc situat pe raza Sectorului 3 din municipiul Bucureşti, unde cele două inculpate şi ceilalţi doi minori care se aflau cu acestea au agresat-o fizic pe victimă, în sensul că au tras-o de păr şi au lovit-o cu palmele, pumnii şi picioarele în zona corpului şi a capului, context în care, profitând de starea de temere în care se afla aceasta, inculpata C.A.A.I i-a smuls victimei genele artificiale tip bandă de la ochi, iar inculpata I.R.M.A., împreună cu ceilalţi doi minori care nu răspund penal au deposedat-o pe victimă de un creion de buze şi de o sumă de bani, bunuri care se aflau în geanta acesteia, iar inculpata I.R.M.A. i-a smuls din mână victimei telefonul marca iPhone 11, în scopul însuşirii pe nedrept”.

ADVERTISING

Aceştia au mai precizat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17:45, cele două inculpate, însoţite de cei doi minori cu vârsta sub 14 ani, au constrâns-o pe victimă să se deplaseze la o altă adresă situată din Sectorul 3, lipsind-o astfel de libertate până în jurul orei 18:45.

”Pe această cale, înţelegem să atragem atenţia asupra acestui fenomen, cunoscut sub denumirea de „bullying”, care a luat amploare, precum şi asupra acţiunilor grave ale minorilor care capătă valenţă penală şi care presupun şi impun luarea unor măsuri corespunzătoare din partea organelor judiciare”, au mai transmis procurorii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇