Autorităţile din Braşov recunosc că apa nu este potabilă în unele localități, dar nu vor să spună unde

Autorităţile din Braşov recunosc că apa nu este potabilă în unele localități, dar nu vor să spună unde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Apa furnizată populației în unele localităţi din Brașov, inclusiv din zone turistice, nu se încadrează în parametrii legali, recunosc autoritățile județene, după ce USR a prezentat probe în acest sens. Prefectul judeţului a refuzat, însă, să spună și unde sunt problemele, motivând că nu vrea să facă „nominalizări”.

Reprezentanţi ai USR Braşov au anunţat în urmă cu aproape două săptămâni că documentele obținute de la DSP după ce s-au adresat instanţei de judecată atestă că în mai multe localităţi apa nu e potabilă, dar cetățenii nu sunt informați despre asta.

ADVERTISING

„Am organizat întâlnirea pentru a atrage încă o dată atenţia că există probleme privind calitatea apei în unele localităţi din judeţ. Cunosc situaţia exactă din fiecare unitate administrativ-teritorială, însă nu am dorit şi nu doresc să fac nominalizări, pentru că nu acesta a fost scopul întâlnirii. Noi, autorităţile, suntem în aceeaşi tabără şi slujim interesele comunităţilor din judeţ.

Calitatea apei potabile este o problemă de sănătate publică şi ne priveşte pe toţi. Dacă nu se rezolvă această problemă, acolo unde ea există, se vor genera mai multe probleme, mai grave şi mai costisitoare”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii, după o ședință cu o echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Braşov şi oficiali ai Consiliului Judeţean.

ADVERTISING

Oficialii Prefecturii Braşov au subliniat că nu vor face publică lista localităţilor care se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte calitatea apei potabile.

La finalul întâlnirii pe tema calităţii apei potabile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Constantin Todorică Şerban a arătat că majoritatea primăriilor din judeţ au depus proiecte de investiţii în reţeaua de apă potabilă, finanţate prin Programul Naţional „Anghel Saligny” şi prin alte programe, iar realizarea acestora va creşte calitatea apei potabile furnizate consumatorilor.

ADVERTISING

„Un atentat la sănătatea şi viaţa celor care o consumă"

În 12 august, oficialii USR Braşov au făcut publice, într-o conferinţă de presă, date privind calitatea apei potabile furnizate în mai multe localităţi ale judeţului. Potrivit acestora, în toate localităţile unde au făcut analize, în ultimii trei ani s-au înregistrat neconformităţi.

„Concluzia este că, în judeţul Braşov, acest domeniu de infrastructură a fost ignorat, iar buletinele de analiză confirmă acest lucru. Apa livrată oamenilor ca fiind apă potabilă are probleme serioase, iar în unele cazuri este un atentat la sănătatea şi viaţa celor care o consumă”, a spus atunci Horia Motrescu.

Oficialul USR a spus atunci că situaţia este „alarmantă” în unele localităţi. „Sunt câteva buletine, dacă nu mă înşel, de la Şinca, în care efectiv apa a fost toxică. Nivelul de clor rezidual liber depăşea de 200 de ori ceea ce spune legea. Legea spune 0,1-0,5, iar noi avem un nivel de 100 şi ceva. Este extrem de toxic, practic a fost otravă pentru corpul uman. Suntem curioşi dacă cetăţenii au fost notificaţi în scris. Din 520 de buletine, noi am considerat că numai 15 sunt conforme cu legea calităţii apei”, a adăugat Motrescu.

Potrivit datelor prezentate de USR, 9 localităţi nu au instalaţii de tratare a surselor de apă: Şinca, Recea, Poiana Mărului, Moieciu, Mândra, Măieruş, Hârseni, Fundata şi Jibert. Probleme sunt și la Hoghiz și Lisa.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇