Au început testele de rezistență la podul suspendat de la Brăila (Foto & Video)

Au început testele de rezistență la podul suspendat de la Brăila (Foto & Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Transporturilor, Sorind Grindeanu, şi directorul CNAIR, Cristian Pistol, au anunţat, luni, că au început testele de rezistenţă la suprastructura podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, care are o lungime de 1.974 de metri.

”Au început testele de rezistenţă la podul suspendat de la Brăila! Aceste teste statice şi dinamice reprezintă un pas important pentru procedurile necesare recepţiei şi deschiderii circulaţiei pe pod”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că, după ce va fi dat în folosinţă, podul va asigura prima legătură rutieră între Brăila şi Tulcea şi va creşte atât potenţialul economic în zona Dobrogea, cât şi în Zona Liberă Brăila.

Au început testele de rezistență la #Podul Suspendat de la #Brăila!Aceste teste statice și dinamice reprezintă un pas important pentru procedurile necesare recepției și deschiderii circulației pe pod.După ce va fi dat în folosința, Podul va asigura prima legătură rutieră între #Brăila și #Tulcea și va crește atât potențialul economic în zona #Dobrogea cât și în Zona Liberă Brăila.

Publicată de Sorin Grindeanu pe Luni, 12 iunie 2023

La rândul său, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a arătat că testările statice şi dinamice la suprastructura podului suspendat peste Dunăre de la Brăila reprezintă una din etapele importante înaintea deschiderii acestuia, al treilea pod suspendat ca dimensiune din Europa.

ADVERTISING

”Pentru acest proiect de infrastructură s-au folosit aproximativ 81.000 de kilometri de fir de oţel, iar fiecare cablu are 60 de centimetri în diametru şi susţine tablierul metalic cu ajutorul tiranţilor. Greutatea totală a celor două cabluri principale are 6.700 tone. Tablierului metalic este format din 86 de segmente cu o greutate totală de 20.800 de tone, iar fiecare are o greutate medie de 250 de tone”, a detaliat el.

Potrivit şefului CNAIR, valoarea contractului, finanţat prin POIM, este de 2,375 miliarde de lei cu TVA.

ADVERTISING

Podul suspendat are o lungime de 1974,30 metri.

Drumul principal (Brăila - Jijila) are o lungime de 19,095 km, iar drumul de legătură cu DN 22 (Smârdan - Măcin) are o lungime de 4,328 km.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇