Au început lucrările la primul tunel forat în stâncă pe o autostradă din România

Au început lucrările la primul tunel forat în stâncă pe o autostradă din România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se lucrează la primul tunel rutier săpat în stâncă, pe o autostradă din România.

Deocamdată s-au forat doar câteva zeci de metri, iar tunelul va avea 1.350.

Este vorba despre o străpungere prin dealul Momaia, între Tigveni și Curtea de Argeș, pe ruta viitoarei autostrăzi Pitești-Sibiu.

Autostrada care va traversa munții are cinci tronsoane, însă două abia sunt în faza de proiectare, iar termenul de finalizare e 2028.

Şantierul a fost vizitat ieri de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

396536088_872096480953583_2480833199431875864_n
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

„Cred că este prima străpungere după perioada comunistă și nu este o lucrare întinsă, dar foarte dificilă. Constructorul este în avans cu lucrările. Sunt ferm convins că dacă am fi fost în Schengen ați fi fost și mai în avans”, a declarat Ciolacu.

Conferință de presă

Conferință de presă susținută de premierul Marcel Ciolacu, împreună cu vicepremierul Marian Neacșu și cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, după vizita la șantierul obiectivului de investiții Autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș)

Publicată de Marcel Ciolacu pe Duminică, 29 octombrie 2023

Echipa din Polonia care lucrează aici a mai făcut astfel de proiecte și în alte țări.

ADVERTISING

„Cel mai greu este să fii atent tot timpul, fiindcă se lucrează într-un spațiu închis, restrâns, și (...) sunt mașini grele, asta e responsabilitatea, viața lor e în mâna mea și viața mea e în mâna lor”, spune Ioan Gaiger, muncitor specialist, la ProTV.

Peste 100 de angajaţi vor munci non-stop, folosind o metodă de forare şi întărire care ţine cont de particularităţile fiecărui tip de rocă întâlnit.

Din autostrada aceasta, cel mai greu de lucrat este pe tronsoanele Boița-Cornetu și Cornetu-Tigveni. Planurile prevăd opt tuneluri și aproape 150 de poduri și viaducte, plus un ecoduct.

ADVERTISING

„Vorbim de secțiunile 2 și 3, secțiunile exclusiv montane să spun așa, secțiuni greu accesibile în momentul de față se află în faza de proiectare (...) Îmi doresc la fel de mult ca și dumneavoastră să începem execuția lucrărilor și pe aceste două secțiuni, astfel încât să fie integral finalizată autostrada Sibiu-Pitești în cursul anului 2028”, a explicat şeful CNAIR, Cristian Pistol.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇