Aproape 300 de arbori vor fi plantați pe bulevardele din centrul Capitalei și în Cișmigiu. Nicușor Dan spune că se prind și iarna

Aproape 300 de arbori vor fi plantați pe bulevardele din centrul Capitalei și în Cișmigiu. Nicușor Dan spune că se prind și iarna
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

280 de arbori vor fi plantaţi până pe 15 decembrie, pe arterele Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Lascăr Catargiu, Regina Elisabeta, Splaiul Independenţei, precum şi în Parcul Cişmigiu.

Arborii au fost achiziţionaţi de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi vor fi plantaţi în compensare, după ce mai mulţi copaci uscaţi au fost tăiaţi din curţile unor unităţi sanitare. Acţiunile de plantare au început la sfârşitul lunii noiembrie.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost prezent marţi dimineaţă, în zona fântânii arteziene de la Facultatea de Arhitectură, unde a plantat un arbore de gumă. El a explicat că nu este necesar ca un copac să fie plantat primăvara sau toamna pentru a se prinde şi că singurele condiţii care trebuie îndeplinite sunt ca arborele să se afle în repaus vegetativ, iar solul să nu fie îngheţat.

ADVERTISING

"Ca să plantezi un copac, e o singură condiţie: trebuie să fie în repaus vegetativ, deci acum e perioada cea mai bună. (…) Există o singură condiţie - să fie în repaos vegetativ, adică începând cu noiembrie până în februarie, iar solul să nu fie îngheţat. Condiţiile sunt îndeplinite, putem să plantăm. Sunt mai multe specii de copaci.

Specialiştii ne recomandă să nu existe o specie predominantă în oraş, adică să nu existe o specie care să aibă mai mult de 15% (pondere din numărul total de arbori, n.red.). Sunt arbori care rezistă la clima din Bucureşti şi care sunt adaptaţi la poluarea din Bucureşti, sunt adaptaţi pentru plantaţii de aliniament", a adăugat edilul.

ADVERTISING

Directoarea ALPAB, Corina Bega, a declarat că, în baza protocolului de plantare semnat cu ASSMB, se vor planta 280 de copaci, dintre care 118 arbori de gumă.

"Ieri s-au plantat 40 de tei pe cheiul Dâmboviţei, unde în total se vor planta 84 de arbori. Vor mai fi 23 de arbori care se vor planta în alveolele goale de pe bulevardul Regina Elisabeta şi vor mai fi 55 de arbori care se vor planta în Parcul Cişmigiu. Un total de 280 de arbori", a afirmat Benga.

Totodată, aceasta a menţionat că arborii sunt plantaţi de o firmă de specialitate, iar în cazul în care vor exista copaci care nu se vor prinde, anul viitor se va face o replantare. Rata de prindere a arborilor variază între 70-90%, a menţionat directoarea ALPAB.

ADVERTISING

"Ei sunt arbori care au fost crescuţi special pentru a fi replantaţi. Au fost mutaţi de mai multe ori şi sunt în balot. Fie că sunt în balot acolo unde stăteau până acum, la pepinieră, fie că sunt plantaţi aici, în pământ, ei sunt în repaus vegetativ. Aceasta este perioada ideală pentru plantare", a explicat Corina Bega.

🌳Am plantat astăzi o parte din cei 280 de copaci care se vor planta în București pe bd. N. Bălcescu, bd. Lascăr...

Publicată de Nicușor Dan pe Marţi, 5 decembrie 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇