Cele 4.050 de locuințe închiriate la prețuri modice au fost date cu ani în urmă, după standarde sociale diferite, sau unele din ele chiar și „pe pile”, a declarat Ciprian Ciucu, Primarul general al Capitalei. Edilul estimează că prețurile pe care le-a propus pentru închirierea locuințelor gestionate de Administrația Fondului Imobiliar (AFI) ar aduce venituri suplimentare de aproximativ 500 de milioane de lei la bugetul primăriei.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va promova un proiect de actualizare a chiriilor pentru „locuințele convenabile” administrate de Administrația Fondului Imobiliar (AFI), instituție aflată în subordinea Primăriei București.
Edilul susține că măsura este necesară pentru echilibrarea bugetului Capitalei, în contextul în care aceste chirii nu au mai fost actualizate din 2007.
Locuințe prin sistemul pile-relații-cunoștițe
„Aceste locuințe au fost date de-a lungul timpului, numai cu 15, 20, chiar 30 de ani. Sunt oameni care stau acolo de 30 de ani și nu i-a întrebat nimeni nimic. Poate la un moment dat erau, niște criterii, nici acest lucru nu este foarte, foarte clar, cum putea să ocupe o astfel de locuință, dar de fapt sunt convins că vorbind acum 20-30 de ani, vorbim despre arbitrar. Cine a avut pile, relații și așa mai departe, cunoștințe, probabil că a primit cu prioritate astfel de locuințe”, a declarat Ciprian Ciucu într-un interviu la Digi24, citat de Mediafax.
Primarul general a declarat că „nu se mai justifică acea politică”. „Să presupunem că ar fi fost socială, dacă nu ți-ai revenit în 20 de ani, deși nu prin locuințe convenabile. Dacă ai probleme sociale, altul este mijlocul, altele sunt pârghiile administrative prin care trebuie să fii protejat”, a declarat el.
Garsoniera cu chirie pe metru pătrat mai ieftină ca un covrig
Primăria Capitalei a publicat marți imagini dintr-o garsonieră gestionată de Administraţia Fondului Imobiliar (AFI) de pe str. Abanosului din Sectorul 2, „al cărei contract a tot fost reînnoit încă din anii ’70” și care este închiriată cu 46 de lei pe lună.
„Pe metru pătrat înseamnă 1,31 lei! Bani cu care, în zilele noastre, nu-ți mai cumperi nici măcar un covrig. Și sunt 25 astfel de locuințe închiriate cu 46 de lei lunar, ale căror contracte s-au reînnoit între anii 1999-2024, dar prețurile n-au mai fost actualizate de 20 de ani”, a precizat instituția.
PMB a prezentat și exemplul unui apartament de 56 metri pătrați cu două camere cu chirie de 171 de lei pe lună. Iar chiria pentru un apartament ultracentral cu trei camere este de 299 de lei pe lună.
Ciucu a explicat cum vor crește chiriile:
- chiria de 46 de lei a garsonierei va ajunge la 564 de lei;
- cea de 229 lei a apartamentului de trei camere ajunge la 3.096 lei;
- iar un apartament de 2 camere, 56 mp, care acum costă 147 lei, va ajunge după actualizare, la 1.568 de lei în zona A (zona centrală) și 896 de lei în zona C.
Potrivit edilului, în 2025 AFI/PMB a încasat din chirii aproximativ 50 de milioane de lei, iar după actualizare va încasa circa 500 de milioane de lei.
