Al-Qaida amenință cu război total tocmai când armata SUA se retrage din Afganistan

Al-Qaida amenință cu război total tocmai când armata SUA se retrage din Afganistan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe măsură ce americanii se retrag din Afganistan, teroriștii din al-Qaida amenință că vor declanșa un război pe toate fronturile pentru a-i expluza din întreaga lume islamică.

În acest weekend se împlinesc 10 ani de când forțele speciale americane l-au ucis pe Osama bin Laden, în Pakistan.

Fost lider al organizației teroriste al–Qaida din Afganistan, bin Laden a orchestrat atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001 din Statele Unite, în urmă cărora au murit aproape 3.000 de oameni.

America încă nu și-a revenit complet după acel șoc. Dar continuă să își adapteze strategia în Orientul Mijlociu.

ADVERTISING

Spre exemplu – în cadrul unei acțiuni care a început în timpul administrației Trump - președintele Joe Biden speră să retragă toate trupele americane din Afganistan până în septembrie, potrivit CNN.

”Bin Laden e mort. Iar al-Qaida a decăzut, în Afganistan. E momentul să terminăm pentru totdeauna acest război”, a spus Biden.

Cu toate acestea, al-Qaida susține că retragera din Afganistan nu e finalul conflictului cu SUA.

Prin intermediari, surse din cadrul organizației teroriste au transmis pentru CNN că „al-Qaida va continua războiul împotriva SUA pe toate fronturile, până când americanii nu vor fi expulzați din toată lumea islamică”.

ADVERTISING

Gruparea care a fost anterior condusă de bin Laden susține că va lupta cu ajutorul talibanilor pakistanezi (TTP) și că nici nu mai ar nevoie de bazele din Afganistan pentru a lansa atacurile.

Trupele americane s-au mobilizat în Afganistan în urmă cu 20 de ani.

CNN menționează că, de regulă, reprezentanții grupării teroriste refuzau să răspundă la întrebări. De ce au răspuns acum? Nimeni nu știe.

Analistul pe probleme de terorism Paul Cruickshank, redactor șef al publicației West Point's CTC Sentinel, spune că motive ar putea fi mai multe.

ADVERTISING

Pe de o parte, e posibil ca al-Quaida să fie derutată de retragerea trupelor americane. Dar poate că teroriștii doar bravează, pentru a-și ascunde perideri masive suferite recent.

Dar câtă vreme nu știm totul despre relațiile dintre al-Qaida și TTP, nu e clar nici dacă retragerea americană e o strategie bună sau dacă nu cumva va lăsa din nou întregul teritoriul sub controlul extremiștilor.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇