Actrița Adriana Trandafir a inaugurat Școala Gimnazială și Grădinița Iedera de Jos, renovate de Asociația BookLand

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Asociația BookLand anunță inaugurarea Școlii Gimnaziale și Grădiniței din satul Iedera de Jos, județul Dâmbovița, după lucrări de renovare care au durat 8 luni. Evenimentul a avut loc în prezența actriței Adriana Trandafir (născută în județul Dâmbovița), care a acceptat invitația de a deveni Ambasador BookLand și de a vizita școala, petrecând câteve ore alături de cei peste 150 de elevi și dascăli din sat.  

Lucrările de renovare și dotare a celor două corpuri de clădire au avut loc în perioada Februarie – Septembrie 2023, iar valoarea totala a investiției a fost de 300.000 EURO, sponsorizările atrase de Asociația BookLand însumând 200.000 EURO, iar contribuția Primăriei Iedera fiind de 100.000 EURO prin achitarea integrală a manoperei. De asemenea, cazarea și hrana muncitorilor au fost asigurate de consilierii locali și de comunitatea din Iedera, care au pus mână de la mână pentru ca aceștia să aibă condiții optime de lucru pentru renovarea școlii și grădiniței. 

„Am acceptat cu mare emoție să fiu Ambasadoarea BookLand. Iar acest sentiment l-am avut în fiecare clipă petrecută în satul Iedera de Jos din județul în care m-am născut și eu, Dâmbovița. Ce bucurie să vezi că școala și grădinița arată azi atât de bine. Dar câtă muncă în spate! Însă omul mereu sfințește locul, iar aici s-au adunat tare mulți oameni cu suflet bun care au făcut eforturi mari ca acești copii să aibă cele mai bune condiții pentru învățătură și joacă. Terenul de sport, grădinița din povești, sălile de clasă pline de culoare – așa da condiții! Să vezi copii fericiți că vin la școală e cel mai fantastic lucru în condițiile în care, azi, toți avem ceva de comentat în ceea ce privește sistemul de învățământ. Acești copii sunt ai noștri, ai întregii țări și avem o obligație morală față de ei. Le-am dat libertatea de a alege, însă, trebuie să îi ajutăm, să îi îndrumăm, să ne implicăm și noi. Căci mâine ei sunt cei care vor avea grijă de noi! Ei sunt viitorul țării. Iar după această experiență absolut extraordinară am învățat un lucru: că atunci când aprinzi un felinar pentru cineva va lumina și calea ta!” – Adriana Trandafir, Actriță și Ambasadoare BookLand 

ADVERTISING

Școala este acel loc în care trebuie să existe zâmbete, vorbe calde, înțelegere, frumos, adevăr, bine. Într-o școala curată, dotată, toată lumea vine cu drag, petrece timp de calitate, își desfășoară activitatea într-un mod placut. BookLand știe acest lucru și ne-a ajutat să înțelegem ce înseamnă un mediu școlar adecvat, favorabil. Întâlnirea cu BookLand a fost primul pas către îndeplinirea unui vis: acela de a aduce bucurie și încântare copiilor! Totul a presupus timp, muuulte materiale, multe poze, decizii, uneori lacrimi, nedumerire, dar ținta a fost clară: o față nouă pentru școală și grădiniță. Copiii din școlile rurale au exact aceleasi drepturi pe care le au și cei de la oraș. Strângeam din dinți când vedeam copiii venind la grădiniță, dacă acea clădire tristă putea fi considerată astfel. Grădinița trebuie să fie caldă, primitoare, colorată, să miroasă a curat... Am reușit să aducem toate acestea în căsuța de poveste. Am găsit în acești oameni minunați – echipa BookLand – deschiderea și hotărârea de care este nevoie în școala de la sat. Am comunicat! Am ascultat, am vorbit, am înțeles... totul ÎMPREUNĂ!” Oana Munteanu, Directoare, Școala Gimnazială și Grădinița Iedera de Jos

„Într-o zi friguroasă de februarie a început totul... Cu pereți reparați care prindeau bujori în obrăjori, pardoseli noi din parchet și gresie, uși înlocuite, balustrade înnoite, corpuri de iluminat, prize și întrerupătoare, toalete reabilitate. Și, imediat ce s-a făcut mai frumos afară, ne-am apucat de termoizolat ambele clădiri. E adevărat că n-am nimerit din prima culoarea potrivită pentru școală. Dar după ce am vopsit țigla de tablă în aceeași nuanță gri, s-a văzut că simplitatea e mereu elegantă. Grădinița, însă, arată acum ca o căsuță din povești, plină de culoare și veselie, așa cum știm că își doresc prichindeii. Curtea a fost frumos pavată cu piatră naturală și pavele-borduri, în plus, construind noi trotuare și alei. Dar știți care a fost cea mai frumoasă ʽpunteʼ între cele două clădiri? Terenul de sport construit de la zero! Vorba doamnei director: că e ploaie, că e vant, copiii nu ʽiartăʼ terenul în nicio pauză. Să vedeți dumneavoastră ce copii sănătoși tun o să aibă Iedera de acum incolo!” – Mihaela Petrovan, Președinta Asociația BookLand

ADVERTISING

Transformarea a fost susținută de Primăria Iedera care a acoperit integral costul de manoperă, pentru ca elevii să aibă parte de condiții excelente de învățătură! Asociația BookLand a avut alături și 42 de companii private și asociații care susțin misiunea educaționala a asociației în mediul rural: Leroy Merlin, Brico Depot, MaxBet, SAP, Vopseaua Oskar, UniCredit Consumer Financing, Decathlon, Verbund, Turbomecanica, Majorel, Elis Pavaje, Arkema, Titan Machinery România, Sipex Company, Zentiva, Zahar Mărgăritar, Arco Media, Linde Gaz, Asociația „Bine Pentru Oameni”, Profi, Holver, Austrotherm, Rocas Decor, Stehos Acero, Menatwork, Policolor, Porta Doors, Echipa de Tâmplărie, DXC Technology, Caparol, Masterplast, Remat Maramureș, Raveli, Isomat, Deocon, Almalux, Școala Europeană București, NFG Trade, Instal Impex, Famous Roses, Pepiniera „Grădina Verde” și Atip Design.

Prin programul „Renovare școli în mediul rural” demarat de Asociația BookLand, 80 de școli și grădinițe din satele României au fost reabilitate în perioada 2020 - 2023, în beneficiul a peste 15.000 de elevi anual. Asociația a reușit această performanță motivând autoritățile și comunitățile locale să se implice, dar și mobilizând sute de companii private să contribuie cu bani, servicii sau materiale prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit, conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994 sau Ordinului 1679/2022 prin formularul 177. Un exemplu de parteneriat public-privat care creează un viitor mai bun și sustenabil pentru copiii din satele și comunele României, contribuind la schimbarea mentalităților și atitudinii privind importanța educației în comunitățile rurale. 

ADVERTISING

Ce urmează pentru Asociația BookLand? Cel mai amplu și mai ambițios proiect de până acum: construirea primului său Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual, care-și va deschide porțile în 2025, în județul Argeș. Acest centru educațional va include toate ciclurile de învățământ preuniversitar: primar, gimnazial, liceal și postliceal (profesional) și va asigura inclusiv profesorii care vor preda după o programă modernă, pentru a forma muncitori calificați în producție și servicii, racordați la nevoile pieței. Aici, în acest campus 100% modern pus gratuit la dispoziția a ~300 de elevi din mediul rural și dotat cu toate spațiile și facilitățile necesare – bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar – liceenii vor putea face practică plătită în întreprinderile sociale deschise în Campus, precum și în cadrul companiilor partenere, urmând ca, după finalizarea studiilor, să poată accesa oportunitățile de muncă asigurate de partenerii economici BookLand. Investiția este estimată la peste 5 milioane de euro, iar experiența dobândită în acest proiect va sta la baza unei rețele naționale de centre educaționale profesionale în sistem dual, în mediul rural.

Toți cei care împărtășesc viziunea Asociației BookLand pentru șanse egale la o educație de calitate pentru elevii din mediul rural se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand

De 13 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” înseamnă azi sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase care oferă o perspectivă pentru o comunitate durabilă. Rezultatul în ultimii 4 ani? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite! În 2025 BookLand va inaugura primul Campus Privat Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).