10.000 de lei amendă și mașina confiscată, pentru că a aruncat gunoaie pe câmp

10.000 de lei amendă și mașina confiscată, pentru că a aruncat gunoaie pe câmp
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat a fost amendat cu 10.000 de lei de către poliţiştii din Giurgiu după ce a fost prins, de două ori în aceeaşi zi, în timp ce arunca, pe un câmp, deşeuri pe care le transporta cu un autocamion. Poliţiştii au dispus de asemenea confiscarea autovehiculului.

Prima dată, bărbatul a fost prins vineri dimineaţă, la ora 09:20, în timp ce abandona în extravilanul localităţii Mogoşeşti din judeţul Giurgiu, deşeuri nepericuloase. Câteva ore mai târziu, acelaşi bărbat a fost prins abandonând gunoi şi pământ.

ADVERTISING

„Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 10.000 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea autoutilitarei, precum şi obligaţia de ridicare a deşeurilor şi curăţare a locului depozitării nelegale”, a informat, sâmbătă, Poliţia judeţeană Giurgiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇