O nouă subvariantă indiană (delta) a SARS-CoV-2 îngrijorează Regatul Unit – ”AY.4.2” -, care a fost descoperită în majoritatea ţărilor europene, identificată în iulie 2021 şi caracterizată prin două mutaţii genetice la nivelul proteinei ”spike”, Y145H şi A222V, relatează Le Figaro.
Varianta indiană (delta) a SARS-CoV-2 – foarte contagioasă – a apărut în India şi a provocat o intensificare a pandemiei la sfârşitul primăverii şi începutul verii.
Apariţia unor noi mutaţii nu este surprinzătoare.
Subvarianta AY4.2 a fost descoperită în 27 de ţări şi a contaminat în mod oficial 14.970 de persoane în lume - dintre care 14.247 în Regatul Unit şi 14 în Franţa, potrivit unor date prezentate luni de site-ul outbreak.info.
”În prezent există 45 de subvariante ale variantei delta. Percepţia că aceste variante sunt omogene este falsă”, declară cotidianului directorul Institutului de Genetică al University College of London François Balloux.
Autorităţile britanice sunt îngrijorate de frecvenţa apariţiei acestei subvariante în Regatul Unit, unde a crescut cu 7% în ultimele săptămâni, precizează François Balloux.
Cazuri au fost înregistrate de asemenea în America de Nord, Europa, Australia şi Japonia.
Apariţia acestei noi variante alimentează temeri cu privire la o transmisibilitate şi mai puternică.
”Aceasta este prima subvariantă mai transmisibilă decât (varianta indiană) delta. Mulţi sperau că am atins un nivel maximum de transmisibilitate prin varianta Delta”, declară François Balloux.
El estimează că nivelul transmisibilităţii AY4.2 este cu 10% mai mare decât al variantei indiene.
Însă, în opinia sa, această nouă subvariantă reprezintă un risc mai mic decât alte tulpini.
Apariţia acesteia nu contituie ”o situaţie comparabilă cu apariţia tulpinilor alpha şi delta, care erau mult mai transmisibile (cu 50% sau mai mult) decât toate tulpinile aflate în circulaţie la momentul respectiv”.
Situaţia ”nu este dramatică”, iar ”uşoara creştere a transmisibilităţii va avea o incidenţă mică asupra numărului cazurilor. Este puţin probabil ca (subvarianta AY4.2) să schimbe situaţia actuală”, apreciază el.
În pofida nivelului mai important al transmisibilităţii acestei subvariante, ”există puţine motive să credem că subvarianta afectează persoane vaccinate”, dă asigurări François Balloux.
Studii se află în curs în vederea precizării rezistenţei subvariantei AY4.2 la vaccinuri împotriva Covid-19.