Un ochi bionic revoluţionar i-a redat parţial vederea unei femei

Un ochi bionic revoluţionar i-a redat parţial vederea unei femei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie de 88 de ani cu atrofie geografică la un ochi este primul beneficiar din Marea Britanie al unui implant revoluţionar cu ajutorul căruia poate detecta semnale vizuale cu ochiul afectat.

Afecţiunea de care suferă pacienta este una dintre cele mai întâlnite forme ale degenerescenţei maculare, o boală oftalmologică apărută în urma îmbătrânirii retinei, care afectează milioane de oameni din întreaga lume şi care poate cauza pierderea vederii, scrie The Guardian.  

Zilele trecute, medicii i-au implantat un microcip de 2 milimetri în spatele retinei ochiului stâng, apoi femeia a primit o pereche de ochelari speciali cu o cameră video conectată la un computer minuscul, ataşat de o bandă purtată în jurul taliei.

ADVERTISING

Camera a captat imaginile din faţa femeii şi a transmis informaţia către implant, care la rândul său a trimis un semnal electric către creier, aşa cum se întâmplă în cazul vederii naturale.

Dispozitivul poartă numele de Prima System şi a fost dezvoltat de compania franceză Pixium Vision.

“Succesul acestei operaţii şi datele colectate în cadrul studiului clinic ne vor oferi informaţiile necesare pentru a evalua adevăratul potenţial al acestui tratament”, a spus chirugul Mahi Muqit de la Spitalul Moorfields  din Londra, unde a fost operată pacienta.

ADVERTISING

 “Pierderea vederii în ochiul stâng m-a împiedicat să fac lucruri care îmi plac, precum grădinăritul, jocurile şi pictura. Sunt încântată să fiu prima care primeşte acest implant şi sunt entuziasmată de perspectiva de a mă bucura din nou de hobby-urile mele şi sper că mulţi alţii vor beneficia de implant”, a spus femeia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇