Cercetători din Marea Britanie și Australia au identificat un antibiotic de o sută de ori mai eficient decât cele existente, cu potențial de a combate bacteriile rezistente la tratamentele actuale.
Noul compus a fost descoperit în cadrul unei colaborări între Universitatea Warwick și Universitatea Monash, prin reanalizarea unei bacterii studiate intens de peste 50 de ani.
Specialiștii au identificat o substanță numită pre-metilenomicină C lactonă, derivată dintr-un microorganism din genul Streptomyces, cunoscut pentru capacitatea de a produce antibiotice. Deși compusul nu fusese observat anterior, el apare natural în procesul de sinteză al unui alt antibiotic, metilenomicina A.
Ar putea opri superbacteriile
Testele de laborator au arătat că noul compus este de o sută de ori mai eficient decât metilenomicina A împotriva bacteriilor Gram-pozitive - tipul de bacterii care dezvoltă cel mai frecvent rezistență la medicamente.
„Este remarcabil că o bacterie atât de bine cunoscută, Streptomyces coelicolor, studiată încă din anii 1950, ascundea încă un antibiotic necunoscut. Descoperirea unui nou antibiotic într-un organism-model a fost o surpriză autentică”, a declarat Lona Alkhalaf, cercetător chimist la Universitatea Warwick.
Echipa a ajuns la rezultat modificând genele implicate în sinteza metilenomicinei A și analizând fiecare etapă intermediară a procesului biosintetic. Astfel a fost descoperită pre-metilenomicina C lactonă, care a demonstrat o activitate antibacteriană puternică, în special împotriva tulpinilor de Staphylococcus aureus rezistente la meticilină (MRSA) și Enterococcus rezistent la vancomicină (VRE) – printre cele mai periculoase infecții din spitale.
Mai mult, bacteriile Enterococcus expuse continuu timp de 28 de zile la acest compus nu au dezvoltat rezistență, un semnal promițător că substanța ar putea rămâne eficientă pe termen lung. Rezistența antimicrobiană provoacă anual milioane de decese la nivel global, ceea ce face ca această descoperire să fie deosebit de importantă.
„Metilenomicina A a fost descoperită în urmă cu 50 de ani, dar niciodată nu au fost testați compușii intermediari ai procesului său de sinteză pentru activitate antimicrobiană. Faptul că unul dintre acești intermediari s-a dovedit a fi atât de eficient schimbă modul în care ne putem raporta la descoperirea de antibiotice”, a explicat Greg Challis, coautor al studiului.
Cercetătorii consideră că această metodă - analizarea intermediarilor chimici ai antibioticelor naturale existente - ar putea deschide o nouă cale pentru descoperirea unor medicamente cu potențial terapeutic ridicat și o probabilitate redusă de a genera rezistență.
Studiul a fost publicat luni în Journal of the American Chemical Society și sugerează că soluțiile pentru criza rezistenței antimicrobiene pot fi găsite în compuși deja cunoscuți, dar insuficient explorați.
