Tătaru: Prima tranşă de vaccin antigripal va ajunge la jumătatea lunii septembrie. Am achiziţionat 3 milioane de doze

Tătaru: Prima tranşă de vaccin antigripal va ajunge la jumătatea lunii septembrie. Am achiziţionat 3 milioane de doze

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că prima tranşă de vaccin antigripal va ajunge la jumătatea lunii septembrie, iar apoi vor urma altele, până la finalul lunii noiembrie.

El a spus că pentru această toamnă au fost achiziţionate 3 milioane de vaccinuri antigripale.

"Prima tranşă va veni pe 15 septembrie, următoarea pe 18, urmând tranşe repetate, până la sfârşitul lunii noiembrie. Ţinând cont că anul trecut s-au vaccinat şi am avut 1.500.000 de vaccinuri pentru cei din grupele de risc şi grupele extreme, precum şi personalul medical, anul acesta am achiziţionat 3 milioane, iar din informaţiile noastre din farmaciile cu circuit deschis s-au cumpărat în jur de 500.000 de doze.

ADVERTISING

Deci noi avem în acest moment 3 milioane achiziţionate, pe care începând cu, eu ştiu, 15 octombrie, să spunem că începem şi campania de vaccinare antigripală", a explicat Nelu Tătaru, miercuri seară, la Digi 24.

Nelu Tătaru a fost întrebat și dacă gripa sezonieră va favoriza transmiterea COVID-19.

ADVERTISING

"Nu neapărat că va favoriza, dar va şubrezi un organism, concomitenţa celor două patologii va face ca organismul să lupte de două ori şi nu ştim dacă efectele sau rezultatele vor fi aceleaşi doar într-o singură infecţie", a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a recomandat ca oamenii să se vaccineze, nu doar cei din grupele de risc, ci şi cei care doresc şi găsesc vaccinul în farmacii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇