Un tânăr din Timișoara a murit de COVID după ce a plecat din spital fără acordul medicilor. Acum o săptămână povestea din ATI că regretă că s-a tratat acasă

Un tânăr din Timișoara a murit de COVID după ce a plecat din spital fără acordul medicilor. Acum o săptămână povestea din ATI că regretă că s-a tratat acasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tânărul de 34 de ani, bolnav de Covid, care a fost intubat trei săptămâni la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara după ce și-a tratat acasă boala cu vitamine, a murit. Acesta a plecat luni din spital fără acordul medicilor.

„Ignorând în totalitate sfaturile medicale ale colegilor de pe ATI și ale colegilor de pe secția de Boli Infecțioase, pacientul a părăsit, ieri după amiază – spre seară, incinta unității noastre, spunându-ne că va sta în Timișoara, pentru a fi aproape de spital. Cred că rudele dumnealui l-au dus la Igris, la 60 de kilometri distanță, iar pe drum, din cauza riscului la transport, probabil a făcut o embolie pulmonară, iar medicii de pe ambulanța care a ajuns la el nu au mai putut face nimic pentru a-l salva”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

ADVERTISING

Conform acestuia, pacientul nu era într-o stare bună pentru a pleca din spital.

În urmă cu o săptămână, de pe patul de spital, tânărul povestea cum a fost la un pas de moarte din propria inconștiență. Spunea că n-a crezut în existența virusului, iar când a fost confirmat, s-a tratat singur zile în șir cu vitamine. A decis să meargă la spital abia când n-a mai putut respira și a fost internat direct în Terapie Intensivă, unde aproape 3 saptamâni a stat intubat. Avea un grad de afectare pulmonară de 80%.

ADVERTISING

„Câteva zile și-a administrat singur un tratament cu vitamine, iar când și-a dat seama că nu mai poate respira a venit la spital. Gradul de afectare pulmonară era în acel moment de 80 la sută. A fost necesară intubarea lui pentru a-l putea salva. Timișoreanul spune că nu s-a vaccinat pentru că nu a crezut că ar putea face vreodată o formă severă de COVID 19”, spuneau atunci medicii.

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara îi roagă inclusiv pe coronasceptici să aibă încredere în cadrele medicale. „Noi nu ne putem opune dorințelor pacienților, dar e important să aibă încredere în medici. De exemplu, am avut ieri un pacient cu 51% saturație de oxigen care a refuzat oxigenul în dublă sursă, punându-și în pericol starea de sănătate”, a mai spus Cristian Oancea.

Nu vă jucați cu viața! Vă rugăm: aveți încredere în medici!Tânărul de 34 de ani pe care îl prezentam săptămâna...

Publicată de RO Vaccinare pe Marţi, 7 septembrie 2021

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇