Un medicament antiCOVID cu anticorpi a fost autorizat de urgență în SUA. Însă nu oricine îl poate primi

Un medicament antiCOVID cu anticorpi a fost autorizat de urgență în SUA. Însă nu oricine îl poate primi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile de reglementare americane au autorizat, luni, utilizarea de urgență a unui medicament antiCOVID cu anticorpi.

Este vorba despre medicamentul experimental pentru COVID-19 produs de Eli Lilly. Eli Lilly este un producător american de medicamente.

Astfel, medicamentul antiCOVID cu anticorpi va putea fi folosit în cazul pacienților care nu sunt spitalizați, dar sunt expuși unui risc semnificativ, din cauza vârstei sau a altor afecțiuni preexistente, scrie Reuters.

Administrația pentru Medicamente și Alimente (FDA) din Statele Unite a dat această autorizație pentru medicamentul numit Bamlanivimab, după ce date preliminare au arătat că a redus necesitatea spitalizării în cazul pacienților din grupele de risc.

ADVERTISING

Medicamentul antiCOVID are la bază un anticorp monoclonal - o clasă larg utilizată de medicamente biotehnologice, care în acest caz este o copie fabricată a unui anticorp pe care corpul uman îl produce pentru a combate infecțiile.

Un tratament similar dezvoltat de Regeneron Pharmaceuticals i-a fost administrat lui Donald Trump când a fost și el bolnav, la începutul lunii octombrie.

Președintele SUA a primit doza maximă dintr-un tratament experimental

Lilly CEO Dave Ricks Shares Key Milestone in Fight Against COVID-19

Today’s emergency use authorization for Lilly’s investigational #COVID19 antibody is a key moment in the fight against this disease. There’s more work to be done, but we’re proud of this contribution to the global effort to beat COVID-19.

Posted by Eli Lilly and Company on Monday, November 9, 2020
ADVERTISING

Cine poate primi medicamentul antiCOVID cu anticorpi

FDA a transmis că Bamlanivimab poate fi folosit la pacienții care au peste 65 de ani, recent diagnosticați, dar cu forme ușoare spre medii de COVID-19. De asemenea, poate fi administrat pacienților de cel puțin 12 ani care suferă și de alte boli.

Totuși, medicamentul nu a primit autorizație și pentru pacienții internați în spitale sau cei care au nevoie de terapie cu oxigen. În astfel de cazuri, medicamentul antiCOVID cu anticorpi ”ar putea agrava rezultatele clinice”.

ADVERTISING

Eli Lilly a precizat că va începe livrarea medicamentului imediat, prin distribuitorul AmerisourceBergen, dar modul în care acesta va fi distribuit local va fi stabilit de guvernul federal.

Guvernul SUA a achiziționat 300.000 de doze. Până la sfârșitul lui 2020, Eli Lilly preconizează că va produce până la un milion de doze de Bamlanivimab.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇