Ministrul grec pentru protecţie civilă şi gestionarea crizelor, Nikos Hardalias, a prezentat cifre importante în gestionarea pandemiei de coronavirus.
El a dat publicității cifrele privind testele pentru coronavirus efectuate turiștilor care au ajuns în Grecia. Grecia și-a deschis, de trei săptămâni, granițele pentru turiștii străini. Astfel, a început o amplă campanie de testare a străinilor care vin în Republica Elenă.
13,9% dintre turiștii care au ajuns în Grecia, indiferent de mijlocul de transport, au fost testați în cele 19 zile (duminică) de la deschiderea granițelor.
Hardalias a declarat că, până duminică, au fost raportate 4.007 cazuri în total, în Grecia. Dintre acestea, 435 erau încă active. 1.030 de persoane au fost declarate vindecate și externate, 2.347 s-au recuperat la domiciliu. 195 de bolnavi au murit.
Conform Greek City Times, de la 1 iulie, 918.032 de persoane au ajuns în Grecia:
- 620.652 au ajuns cu avionul
- 48.720 prin porturi
- 248.660 prin frontierele terestre
”Acolo unde trebuie să luăm măsuri, vom lua măsuri. Nu există niciun plan pentru o izolare generală la niciun nivel. Cred că nu vom decide cu ușurință izolarea locală, zonală, deoarece putem realiza ceea ce ne dorim cu măsuri punctuale”, a spus ministrul.
România, locul 3 la cazuri în Grecia
El a menționat că 78% din cazurile importate provin din țări balcanice. În special, majoritatea cazurilor importate provin din Serbia (78), urmate de Bulgaria (63), România (61), Albania (23) și SUA (6).
Numărul testelor efectuate în această perioadă a fost de 127.900. Mai exact:
- 98.284 de teste efectuate în aeroporturi;
- 6.119 de teste în porturi;
- 23.497 de teste la frontierele terestre.
Numărul de cazuri confirmate în rândul celor care au intrat în țară a fost de 295 în perioada 1 - 19 iulie, dintre care 53 de cazuri sunt încă active, 35 nu sunt active, iar restul au fost declarați vindecați.
Hardalias a mai punctat încă o dată că preocuparea principală este sănătatea publică și, din acest motiv, statul monitorizează zilnic evoluția pandemiei.