Robert Koch Institute: Vaccinul Covid ar putea fi disponibil din toamnă, dar nu va ține sub control pandemia

Robert Koch Institute: Vaccinul Covid ar putea fi disponibil din toamnă, dar nu va ține sub control pandemia

Robert Koch Institute, un reputat institut german specializat în boli infecţioase, a apreciat miercuri că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil cel mai devreme în această toamnă, dar a avertizat că aducerea sub control a pandemiei va fi un proces de durată.

”Previziunile preliminare sunt că este posibil ca în toamnă să fie disponibile mai multe vaccinuri”,  a anunţat Robert Koch Institute într-un comunicat publicat pe site-ul său, referindu-se la eforturile globale de a aduce pe piaţă produse de imunizare, transmite Reuters.

ADVERTISING

”Ar fi periculos în acest moment să credem că vaccinarea din toamna anului 2020 poate controla pandemia”, avertizează institutul.

De ce impactul primului vaccin va fi limitat

Impactul oricărui vaccin ar fi limitat din cauza mutaţiilor virale sau pentru că primele produse de pe piaţă ar putea oferi numai o imunizare pe termen scurt, a adăugat institutul.

Compania germană de biotehnologie BioNTech, care lucrează cu grupul farmaceutic american Pfizer la un nou vaccin, a reiterat marţi că intenţionează să solicite autorizarea de urgenţă sau aprobarea unui vaccin cel mai devreme în luna octombire, dacă studiile clinice aflate în desfăşurare vor avea succes.

ADVERTISING

Tot marţi, Rusia a devenit prima ţară din lume care a aprobat un vaccin pentru Covid-19, fără să producă datele unui studiu clinic de fază finală, ceea ce a provocat îngrijorare în rândul mai multor experţi în domeniul sănătăţii la nivel mondial.

Citește și:

Johnson & Johnson ar putea produce anul viitor 1 miliard de doze de vaccin împotriva COVID-19

Putin anunţă că Rusia a dezvoltat primul vaccin antiCovid şi că una dintre fiicele lui s-ar fi vaccinat cu Sputnik V

Vaccinul lui Putin, o injecție cu propagandă care amintește de comunism

ADVERTISING

Cercetători reputaţi cer ca voluntari sănătoşi să se expună la coronavirus, ca să vadă dacă vaccinurile funcţionează

Cel puțin un vaccin va fi gata în octombrie, dar epidemia nu va dispărea peste noapte. Expert: prima generație de seruri va fi mediocră


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇