Cel puțin un vaccin va fi gata în octombrie, dar epidemia nu va dispărea peste noapte. Expert: prima generație de seruri va fi mediocră

Cel puțin un vaccin va fi gata în octombrie, dar epidemia nu va dispărea peste noapte. Expert: prima generație de seruri va fi mediocră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Finalizarea unui vaccin împotriva noului coronavirus e la distanță de câteva luni. Cercetătorii de la Oxford Group, care lucrează la cea mai avansată soluție din Europa alături de compania britanico-suedeză Astra Zeneca, au anunțat că în luna octombrie ar putea obține aprobarea pentru utilizare.

În acest moment, vaccinul realizat de compania chineză CanSino împreună cu Academia Militară din Beijing este singurul care a primit aprobarea guvernului chinez de a fi folosit pe scară largă pentru o perioadă de un an. Acesta e folosit exclusiv de militarii chinezi. Studiile din fazele anterioare de testare arată că acesta funcționează. Mai mult, Lancet, cea mai importantă publicație științifică pentru lucrări epidemiologice, a anunțat în urmă cu două săptămâni că “Vaccinul… este sigur și a indus un răspuns imun semnificativ în majoritatea receptorilor după o singură imunizare”.

Cercetători reputaţi cer ca voluntari sănătoşi să se expună la coronavirus, ca să vadă dacă vaccinurile funcţionează

Cu toate aceste vești bune, apariția unuia sau mai multor vaccinuri nu va reprezenta o stopare peste noapte a epidemiei. Va lua ceva timp, de ordinul lunilor, pentru ca primele campanii de vaccinare să fie declanșate, iar semnele încetinirii virusului să apară.

“Nu cred că apariția unui vaccin va fi un buton care va stinge epidemia și imediat ne vom întoarce la perioada premergătoare apariției virusului”, a declarat Yonatan Grad, profesor la Harvard.

Un nou început

Apariția unui vaccin va reprezenta un nou început în lupta cu epidemia. Va apărea o mare problemă de producție și distribuire a dozelor. În acest moment sunt companii care au început să producă milioane de doze din vaccinurile aflate în faza a treia de testare pentru a avea stocuri deja făcute atunci când vor fi aprobate. E un mare risc pe care producătorii și l-au luat, dar acest risc a fost împărțit cu statele Uniunii Europene și SUA, care au plătit în avans miliarde de euro și dolari pentru dezvoltarea vaccinurilor.

ADVERTISING

Raed Arafat spune că vaccinul anti-COVID nu va rezolva instantaneu situaţia

“Pentru cei care primesc un vaccin de îndată ce dozele vor fi disponibile, protecția nu va fi imediată - este nevoie de câteva săptămâni pentru ca sistemul imunitar să producă anticorpi pentru combaterea bolii. Și multe dintre soluțiile de vaccinare propuse vor necesita o a doua doză, la câteva săptămâni după prima, pentru a crea imunitatea necesară”, se arată într-un articol publicat de Washington Post. 

În cazul în care Vaccinul Oxford va primi aprobare pentru uz pe scară largă în luna octombrie a acestui an, o campanie de vaccinare în România poate începe abia în luna decembrie, cel mai devreme. Mai realist ar fi să spunem că în ianuarie. De la aprobare și până la distribuția în toate statele UE va dura cel puțin o lună. E de așteptat ca atât Comisia Europeană cât și statele să creeze un algoritm de vaccinare care va fi impus printr-un număr de reglementări legale. Autoritățile vor trebui să răspundă la întrebarea: “Pe cine vaccinăm prima dată?”

Dezamăgire și erodarea încrederii

E firesc ca în primul rând să fie imunizate grupurile vulnerabile, persoane în vârstă aflate în centre de bătrâni, personal medical, jandarmi, poliție, pompieri, adică persoanele aflate în prima linie a luptei cu virusul, după aceea e vorba de militari și tot așa până când se va ajunge până la 70% din populație, nivel la care se realizează “imunizarea de turmă”.

doctor, child, inoculation, vaccine, typhoid, hist
Document. Medic din Texas, SUA, imunizează o fetiță împotriva febrei tifoide, aprilie 1943 - Foto: Hepta.ro

În toată această perioadă, în fiecare zi un număr de oameni se vor infecta, se vor îmbolnăvi, vor suferi și vor muri. Vor fi săptămâni, luni dificile, mai ales din punct de vedere psihologic, pentru că avem soluția, dar problema nu s-a rezolvat. Chiar și după ce mulți se vor vaccina, virusul nu va pleca, va rămâne cu noi pentru mulți ani și va face victime, dar la un nivel mult mai redus.

ADVERTISING

“În concepția populară, un vaccin este considerat glonțul de argint. Dar adevărul este mult mai nuanțat. Experții în sănătate publică se tem că noua situație creată ar putea duce la dezamăgire și la erodarea încrederii publice, încredere esențială pentru ca efortul de a învinge virusul să aibă succes”, se arată în articolul publicat de cotidianul american.

Comisia Europeană asigură achiziționarea a 300 de milioane de doze de vaccin pentru toate statele membre, dacă se va dovedi eficient contra SARS-CoV2

În perioada în care vaccinul și epidemia vor conviețui, campaniile antivaccin vor cunoaște o intensificare, argumentul acestora fiind că încă se îmbolnăvesc și mor oameni, deci imunizarea nu are niciun efect.

„Scenariul realist probabil va semăna cu ce am văzut în cazul HIV/SIDA. Am avut o primă generație de medicamente destul de mediocră. Mi-e teamă - și oamenilor nu le place să audă acest lucru, dar o spun în permanență - trebuie să ne pregătim pentru că, în prima fază, nu vom avea un vaccin foarte bun. Cred că prima generație de vaccinuri va fi mediocră”, a spus Michael S. Kinch, un expert în cercetarea și dezvoltarea de medicamente de la Universitatea Washington din St. Louis, SUA.

Vaccinul anti-poliomielită a fost aprobat în 1975. până la eradicarea bolii au trecut 24 de ani. Nu va fi cazul acum, dar tot va dura în jur de doi-trei ani până când vaccinurile vor atinge un nivel de performanță prin care să fie eradicată epidemia de Covid-19.

Vaccinul lui Putin

La începutul lunii august, agențiile de presă au anunțat că epidemiologii din Rusia au dezvoltat un vaccin anti-Covid. La nivel global, nimeni nu știa despre un astfel de proiect. Epidemiologii din Rusia n-au publicat niciun studiu referitor la dezvoltarea acestuia. Nu există rapoarte ale studiilor preclinice - testarea pe animale sau studii publicate în urma testării pe grupuri mici de oameni (Faza I).

vaccin coronavirus Rusia
Un militar din Rusia e vaccinat cu serul produs în această țară. Ministerul Sănătății a anunțat că în luna octombrie va începe campania de vaccinare - Foto: Hepta.ro

Ministrul Sănătății din Rusia, Mihail Murașko, a anunțat că va fi declanșată o campanie de vaccinare începând cu luna octombrie.

ADVERTISING

“Primii cetățeni ruși care vor primi vaccinul vor fi medicii și profesorii”, a declarat acesta, citat de agenția RIA Novosti.

Comunitatea științifică internațională s-a arătat sceptică față de anunț, sperând ca goana după vaccin să nu pună în pericol și mai mult sănătatea publică.

"Sper că rușii și chinezii testează efectiv vaccinul înainte de a-l administra", a spus dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergie și Boli Infecțioase din SUA, referindu-se la soluțiile dezvoltate de Rusia și China, într-o audiere în fața Congresului.

Vaccinul românesc 

S-a vorbit mult în primăvară despre soluția propusă de OncoGen și doctorul Virgil Păunescu. Aceasta a fost acceptată de Organizația Mondială a Sănătății, și e una dintre cele peste 135 de propuneri aflate în faza de teste preclinice. Cercetătorii români speră ca vaccinul “peptidic profilactic pentru COVID-19 bazat pe epitopi recunoscuți de sistemul imun – DECODE” să intre în Faza 1 de testare, adică pe un grup mic de oameni, undeva în luna septembrie. Pentru a dezvolta vaccinul, OncoGen s-a asociat cu Institutul Cantacuzino și au primit o finanțare de 3.500.000 de lei.

“Vaccinul e gata și acum, dar vaccinul ca atare trebuie să treacă prin faza I de vaccinare prin care se urmărește toxicitatea lui. Vaccin înseamnă amestecul acela de peptide. Îl avem și acum și lucrăm pe celule. Sper ca în 2-3 luni să obținem acordul pentru studiul de fază I, câteva zeci de voluntari, dacă nu pățesc nimic atunci vom primi acordul pentru studiul de fază II. Dacă lucrurile vor merge bine, dacă reușim, probabil la anul va fi pe piață acest vaccin. Am ales varianta spray-ului intranazal pentru că noi am studiat cât am putut noi despre acest virus”, a declarat doctorul timișorean Virgil Păunescu, citat de tion.ro.

România e singura țară din estul Europei care a dezvoltat un proiect de vaccin, dar el nu va fi finalizat mai devreme de jumătatea anului viitor în cea mai optimistă situație.

6 vaccinuri sunt în ultima fază de testare, pe grupuri de zeci de mii de oameni.

GraficTestVaccin
Vaccinuri aflate în diferite faza de testare. În acest moment, un singur vaccin a fost aprobat de guvernul chinez pentru utilizare limitată. Este vorba de CanSino, acesta fiind injectat în militarii chinezi - Sursa: New York Times
  • Oxford AstraZeneca (tip vector viral). Poate fi gata în luna octombrie. E testat în Anglia, India, Africa de Sud și Brazilia. SUA și Uniunea Europeană au contractat peste 500 de milioane de doze de vaccin. Institutul Serum din India a produs deja câteva milioane de doze.
  • Moderna (tip genetic). A intrat în ultima fază de testare (Faza III) la sfârșitul lunii iulie. Poate fi gata în luna noiembrie-decembrie acest an. E testat pe 30.000 de voluntari în 89 de centre de pe teritoriul SUA.
  • Biontech Pfizer (tip genetic). Vaccinul german a intrat în ultima fază de testare în data de 27 iulie. E testat pe 30.000 de voluntari din Germania, SUA, Argentina și Brazilia. Până acum, studiile arată că vaccinul este eficient. S-au înregistrat efecte secundare moderate - somnolență și durere a brațului injectat. Se preconizează ca vaccinul să fie gata cel mai devreme în luna decembrie.
  • Sinopharm (tip virus modificat). Vaccinul produs de Institutul Epidemiologic din Wuhan, companie de stat, a intrat în Faza a III-a de testare în luna iulie. Ministrul Sănătății din Abu Dhabi a fost primul voluntar care s-a vaccinat. Încă 15.000 de oameni participă în această fază de testare. Vaccinul poate fi gata în luna decembrie, conform anunțului făcut de companie.
  • Sinovac (tip virus modificat). Este produs de o companie privată din China. A intrat în ultima fază de testare în luna iulie, iar aceasta se va desfășura în Brazilia. Nu există informații despre data la care poate fi aprobat. Compania a construit o linie de producție care poate realiza 100 de milioane de doze pe an.
  • Bacillus Calmette-Guerin (vaccinul anti-tuberculoză). Institutul Murdoch Children Research din Australia desfășoară o testare de Faza III, pe zeci de mii de oameni, a cunoscutului vaccin anti-tuberculoză pentru a afla dacă are efect parțial de protecție și împotriva epidemiei de Covid-19. Vaccinul BCG, conform mai multor studii, are o eficiență ridicată în ce privește protecția virală.

CanSino, singurul vaccin aprobat pentru utilizare în masă

CanSino este o companie chineză, care a anunțat că vaccinul dezvoltat de ea a primit o aprobare limitată de la guvernul chinez și este folosit într-o campanie de imunizare a armatei. Este un vaccin bazat pe vector viral, la fel ca acela dezvoltat de Oxford Grup.

Vaccinul CanSino este dezvoltat în parteneriat cu Academia Militară de Științe Medicale și Biotehnologie din China, iar cercetările și testările au fost secrete.

CanSino a semnat și un document de colaborare cu Consiliul Național Canadian pentru Cercetare, cu scopul ca o parte din faza a treia de testare să se desfășoare în această țară. 

Obiectivul CanSino este acela de a beneficia de facilitățile de producție a vaccinului pe care le are Canada, vizând intrarea rapidă pe piața americană.

Care sunt fazele prin care trebuie să treacă un vaccin până la aprobare

În acest moment sunt peste 125 de soluții propuse, aflate în diverse stadii de testare.

STUDII PRECLINICE: Oamenii de știință injectează vaccinul animalelor pentru a vedea dacă există o reacție imunologică.

FAZA 1 – TESTAREA SIGURANȚEI ȘI A DOZAJULUI: Vaccinul se administrează unui număr mic de oameni (între 35 și 50) pentru a fi testată siguranța acestuia și pentru a se obține dozajul optim. În această fază se confirmă și apariția imunizării organismului.

FAZA 2 – MĂRIREA GRUPULUI PENTRU TESTAREA SIGURANȚEI: Vaccinul se administrează de la câteva sute la mii de persoane împărțite în grupuri de vârstă pentru a vedea dacă vaccinul acționează diferit în cadrul lor. Studiile monitorizează în continuare siguranța vaccinului și capacitatea serului de a stimula sistemul imunitar.

FAZA 3 – TESTAREA EFICIENȚEI PE SCARĂ LARGĂ: Vaccinul se administrează la zeci de mii de oameni, calculându-se rata de infectare prin comparația cu grupul de control în care un număr important de voluntari au primit tratament placebo (neutru din punct de vedere medical). Studiile determină eficiența vaccinului.

APROBARE: Autoritățile de reglementare din fiecare țară examinează rezultatele studiilor și decid dacă aprobă sau nu vaccinul. În timpul unei pandemii, un vaccin poate primi și o autorizație de utilizare de urgență înainte de a obține o aprobare oficială. Este varianta pe care se va merge acum.

PROGRAM ACCELERAT: Guvernul american a selectat cinci proiecte de vaccin care primesc o finanțare suplimentară de miliarde de dolari în timpul dezvoltării lor printr-un program federal, supervizat de armată.

FAZE DE TESTARE COMASATE: Un alt mod de a accelera dezvoltarea vaccinului este comasarea fazelor. Unele vaccinuri sunt acum în prima fază de testare pe oameni. Strategia e să se folosească sute de oameni începând cu faza 1 nu zeci, iar dacă totul merge bine, se trece direct în faza a treia de testare (pe mii de oameni), câștigându-se timp prețios de ordinul lunilor.

Sunt patru tipuri principale de vaccinuri dezvoltate de cercetători, în funcție de strategia aleasă pentru anihilarea virusului.

1. Vaccinuri genetice

Cele care folosesc una sau mai multe gene ale coronavirusului pentru a genera un răspuns imun.

2. Vaccinuri ce folosesc un vector viral

Cele care folosesc un virus purtător mai slab, îmbogățit cu genele coronavirusului, urmărindu-se provocarea unui răspuns imun.

3. Vaccinuri pe bază de proteine extrase din virus

Cele care utilizează o proteină a coronavirusului sau fragmente de proteină pentru a provoca reacția imunologică a organismului.

4. Vaccinuri pe bază de virus modificat (slăbit)

Cele care utilizează o versiune mai slabă sau inactivată a coronavirusului pentru a declanșa imunizarea organismului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇