Rafila spune că România așteaptă contractul Pfizer cu UE pentru noul medicament, pe care altfel nu-l puteam cumpăra direct

Rafila spune că România așteaptă contractul Pfizer cu UE pentru noul medicament, pe care altfel nu-l puteam cumpăra direct

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a referit la faptul că Pfizer a cerut crearea unui fond de despăgubiri pentru persoanele care au reacţii adverse la medicamentele anti-COVID, precizând că această companie a venit cu un model de contract american, care nu era adaptat legislaţiei europene şi că România aşteaptă contractul pe care îl va încheia Uniunea Europeană cu Pfizer în această privinţă.

„Pfizer a venit cu un contract cu model american, pe care noi nu am putut să îl acceptăm, pentru că el nu era în niciun fel adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene, care includea şi această prevedere. E o prevedere standard pentru contractele americane, deci era clar că nu putem să acceptăm un astfel de contract.

ADVERTISING

Aşteptăm în momentul de faţă să vedem contractul din partea UE pentru că în aceste zile se finalizează. Era vorba de un contract bilateral. Şi pentru că nu aveam cum să încălcăm legislaţia şi să încheiem cu ei un contract, aşteptăm contractul pe care îl va încheia UE cu Pfizer şi acum avem mai multe elemente, pentru că ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie acestui medicament şi atunci putem avea mai multe informaţii pe care să le punem dispoziţia publicului, cum am făcut de fiecare data.

ADVERTISING

Vrem să fim transparenţi, punem toate informaţiile la dispoziţie, inclusive potenţialele limitări ale utilizării acestui medicament sau reacţii adverse, încât toată lumea să facă în cunoştinţă de cauză tratamentul cu medicaţia antivirală”, a declarat Rafila.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇